Mizele reuniunii de la Moscova privind procesul de pace din Afganistan (France Presse)

Publicat:

Rusia încearcă să se impună ca un actor major în fragilul proces de pace din Afganistan, reunind joi la Moscova delegaţi talibani şi guvernamentali de rang înalt, precum şi reprezentanţi americani, pakistanezi şi chinezi, comentează miercuri AFP, potrivit agerpres.  

Preşedintele american Joe Biden urmează să decidă dacă va confirma sau nu retragerea totală până la 1 mai a trupelor americane desfăşurate încă în Afganistan, conform acordului semnat în februarie 2020 la Doha cu insurgenţii.


Citește și : Putin îi bagă la închisoare pe toţi cei care îi insultă pe veteranii de război

În schimb, talibanii se angajaseră să participe la convorbiri de pace cu guvernul afgan, începute în septembrie în capitala Qatarului, dar fără niciun progres semnificativ până acum.

Washingtonul, care şi-a intensificat de mai multe săptămâni eforturile pentru a relansa aceste negocieri înainte de termenul din mai despre care Biden a declarat miercuri că va fi dificil să-l respecte, a propus recent beligeranţilor formarea unui guvern de tranziţie în care să fie incluşi şi talibanii.

Rusia s-a declarat de asemenea favorabilă acestei soluţii. Dar preşedintele afgan Ashraf Ghani a respins-o cu virulenţă, spunând că un transfer al puterii nu se poate face decât prin alegeri.

Potrivit lui Sayed Naser Mosawi, un analist care lucrează la Kabul, reuniunea de la Moscova ar urma înainte de toate să servească la pregătirea unui eveniment mai extins prevăzut pentru aprilie în Turcia, sub o formă încă nedefinită.

La Doha, americanii şi talibanii păreau “să dicteze regulile jocului aşa cum le convenea”, dar delocalizarea procesului ar putea modifica aceasta şi să-l facă mai productiv, a apreciat el.

Conferinţa de la Moscova va fi “o nouă ocazie pentru talibani şi guvernul afgan să se exprime şi poate să revizuiască poziţia asupra anumitor probleme sensibile”, consideră acesta.

Ambasadorul afgan în Emiratele Arabe Unite (EAU), Javid Ahmad, a apreciat de asemenea recent că talibanii erau într-o situaţie prea “confortabilă” în Qatar, unde este situat biroul lor politic şi că negocierile ar avea de câştigat dacă s-ar desfăşura în mai multe locuri.

“Dorim ca talibanii să iasă din zona lor de confort”, a explicat el.

Delegaţiile talibană şi guvernamentală cuprind pe unii dintre negociatorii de la Doha cărora li se adaugă câteva personalităţi suplimentare.

Citește și : Ungaria este SUFOCATĂ de pandemie! Situaţia devine critică în spitale

Insurgenţii sunt conduşi de mollahul Abdul Ghani Baradar, unul dintre cofondatorii mişcării lor. Abdullah Abdullah, preşedintele Înaltului consiliu pentru reconciliere naţională, organism guvernamental care supervizează procesul de pace în Qatar, conduce echipa trimisă de Kabul.

Pakistanul, ţară care exercită cel mai mult influenţă asupra talibanilor, este reprezentat de un diplomat de carieră, Mohammed Sadiq.

Emisarul american pentru Afganistan, Zalmay Khalilzad, va asista de asemenea la această reuniune.

Violenţele s-au intensificat în ultimele luni în tot Afganistanul, în pofida convorbirilor de pace.

Asasinatele punctuale care vizează jurnalişti, judecători, medici, personalităţi politice şi religioase, dar în special apărători ai drepturilor omului au devenit din ce în ce mai frecvente.

Aceste crime au semănat teroare în ţară şi au incitat membri ai societăţii civile să se ascundă sau să se exileze.

Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat unele dintre aceste atentate punctuale. Dar guvernul afgan şi SUA continuă să le impute responsabilitatea talibanilor, chiar dacă aceştia resping ferm acuzaţia.

Sosirea primăverii este în mod tradiţional ocazia pentru talibani – care au preluat controlul sau contestă autoritatea guvernului de la Kabul în mai mult de jumătate din teritoriul afgan – să declanşeze ofensive majore în zonele rurale.

La fel ca predecesorul său Donald Trump, Joe Biden este favorabil plecării trupelor americane. Dar anumiţi înalţi responsabili americani se tem că o retragere precipitată va arunca Afganistanul în haos.

Administraţia Biden i-a acuzat pe talibani că nu respectă acordul de la Doha, făcându-i responsabili de intensificarea violenţelor şi neîntreruperea completă a legăturilor cu organizaţii teroriste precum Al Qaida.

Talibanii afirmă, dimpotrivă, că şi-au respectat angajamentele, abţinându-se să atace efectivele străine şi rămân inflexibili cu privire la data de 1 mai.

Analiştii cred că o formă de compromis ar putea fi găsită: Washingtonul şi-ar putea retrage trupele, dar să menţină totuşi un număr de experţi însărcinaţi să consilieze forţele afgane, care vor fi puternic slăbite în absenţa sprijinului aerian american.

Biden a declarat miercuri într-un interviu acordat postului american de televiziune ABC că este posibil, dar “dificil” să se respecte calendarul de 1 mai, exprimându-şi regretul că acordul de la Doha nu a fost negociat într-un mod “foarte solid” de Donald Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Casă de pompe funebre, amendată cu 950 de milioane de dolari din cauza unor cadavre în descompunere

Casă de pompe funebre, amendată cu 950 de milioane de dolari din cauza unor cadavre în descompunere O casă de pompe funebre a fost amendată...

Elon Musk va închide biroul X din San Francisco

Elon Musk va închide biroul X din San Francisco Elon Musk anunță că se va închide biroul emblematic din San Francisco al X. „Nu există...

Serialul TV ‘House of the Dragon’ se va încheia după patru sezoane

Serialul TV 'House of the Dragon' se va încheia după patru sezoane Serialul TV "House of the Dragon", produs de HBO, se va încheia...

Poliția somaleză a confiscat sute de voaluri islamice

Poliția somaleză a confiscat sute de voaluri islamice Poliția somaleză a confiscat sute de voaluri islamice de la locuitoarele unui oraș din sudul Somaliei. Forțele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.