Mizerie de nedescris în blocul alimentar al Spitalului Bălți. Ministrul pleacă în inspecţie

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, va merge la Spitalul Clinic Bălți pentru a verifica situația din blocul alimentar, după ce pe rețelele sociale au fost postate fotografii care au stârnit îngrijorări privind condițiile de igienă.

„Mâine dimineață mă deplasez personal în instituție și evaluez”, a declarat Emil Ceban pentru Agora.

Citeşte şi: O problemă tehnică provoacă haos la PTF Giurgiulești–Galați – Stiripesurse.md

Fotografiile surprind mai multe recipiente cu produse alimentare, aparent pregătite pentru pacienții instituției, într-un spațiu cu pereți, pardoseală și suprafețe vizibil murdare și deteriorate.

Imaginile au fost postate pe rețele sociale de consilierul MAN Valentin Cebotari.

„Cam așa arată blocul alimentar la Spitalul din Bălți după 5 ani de vremuri bune. Dacă mai așteptați ca cei din PAS să construiască două spitale regionale vă înșelați amarnic, plăcinta ajunge doar pentru verișoare!”, a scris Valentin Cebotari.

Spitalul Clinic Bălți a reacționat după apariția imaginilor și a explicat că fotografiile au fost făcute într-un spațiu destinat prelucrării primare a legumelor și fructelor, separat de zona în care sunt pregătite bucatele.

În această încăpere nu au fost întreprinse demult acțiuni pentru a îmbunătăți condițiile de infrastructură. Chiar dacă au fost înaintate mai multe demersuri de angajații blocului alimentar, fostele administrații nu au dat curs solicitărilor respective.

După prima vizită de documentare efectuată de directorul interimar, s-au constatat probleme legate de necesitatea stringentă a inițierii lucrărilor de reparație a spațiilor menționate.

În acest sens, consiliul administrativ a aprobat inițierea procedurii de licitație publică pentru achiziția serviciilor de proiectare tehnică a lucrărilor de reparație capitală și renovare a întregului bloc alimentar.

Respectiv, în prezent, este în proces contractarea companiei care va executa lucrările de proiectare, conform procedurii.

De asemenea, vom interveni cu o solicitare către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, pentru efectuarea expertizei și emiterea unei concluzii privind sistarea parțială, în condițiile lucrărilor curente, sau totală a activității blocului alimentar.

La fel, în regim de urgență, se va iniția achiziționarea serviciilor de catering pentru a asigura în continuare alimentarea pacienților pe parcursul spitalizării”, se arată într-un comunicat al instituției medicale. 

This post was last modified on 08/07/2026 12:17 12:17

Tags: Emil CebanSpitalul Clinic Bălți
Social