Moartea lui Jeffrey Epstein face valuri peste ocean. Doi miniștri francezi cer o anchetă riguroasă la Paris

Publicat:

Doi miniştri francezi au solicitat luni deschiderea unei anchete în Franţa cu privire la cazul Jeffrey Epstein, un finanţist american care s-a sinucis în închisoare în timp ce era urmărit penal pentru presupuse agresiuni sexuale asupra unor minore, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Ancheta americană a evidenţiat legături cu Franţa. Astfel, ni se pare fundamental pentru victime ca în Franţa să se deschidă o anchetă, astfel încât să fie totul clar”, se arată într-un comunicat al secretarilor de stat Marlene Schiappa (Egalitate femei/bărbaţi) şi Adrien Taquet (Protecţia copilului), fără a oferi detalii suplimentare în această etapă a anchetei.


Citește și: Australia bagă sute de milioane de dolari în forțele speciale

”Moartea domnului Epstein nu trebuie să priveze victimele de justiţia la care au dreptul: este o condiţie esenţială pentru reconstrucţia lor, este de asemenea o condiţie pentru o protecţie mai eficientă a viitorului altor fete în faţa acestui tip de reţele organizate, în faţa acestui tip de prădători”, au scris Schiappa şi Taquet.

Într-o scrisoare adresată procurorului Republicii din Paris şi reprodusă pe site-ul revistei L’Obs, asociaţia Innocence en danger (IED) (Inocenţa în pericol) indică faptul că i-a trimis procurorului un raport pe 23 iulie şi subliniază că ”Franţa este preocupată de acest dosar deoarece investigaţii efectuate de FBI dezvăluie implicarea mai multor persoane cu cetăţenie franceză”. IED citează o ”sursă de încredere” conform căreia ”mai multe victime ale reţelei de prostituţie create de Jeffrey Epstein şi complicii săi au şi cetăţenie franceză”.

Citește și: Jihadiștii amenință pe toată lumea în Siria. Primii luați în colimator sunt kurzii și forțele susținute de SUA

Moartea în închisoare a finanţistului american Jeffrey Epstein, în vârstă de 66 de ani, a dat naştere imediat mai multor teorii ale conspiraţiei şi unui scandal în Statele Unite, unii crezând mai mult în ipoteza unei crime decât în cea a sinuciderii, din cauza numeroaselor conexiuni ale cazului cu cercurile de putere.

Epstein, care fusese plasat în detenţie la 8 iulie pentru exploatare sexuală şi asociere cu infractori în vederea exploatării sexuale a zeci de minore în reşedinţele sale de lux, în special din New York şi Florida, a fost găsit spânzurat sâmbătă dimineaţă în celula sa dintr-o închisoare federală din Manhattan. Moartea sa este anchetată Biroul Federal de Investigaţii (FBI).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate Retailerul...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului Un incident neplăcut a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.