X

Moartea misterioasă a unei familii pune pe jar poliţia americană

Moartea misterioasă a membrilor unei familii – părinţii, bebeluşul şi un câine – pe un traseu de drumeţii din California în această vară a fost cauzată de căldură, a declarat joi poliţia locală, după mai multe săptămâni de anchetă, informează AFP, potrivit agerpres.

John Gerrish (45 de ani), soţia sa, Ellen Chung (31 de ani) şi fiica lor, Aurelia Miju, în vârstă de un an, au fost găsiţi fără viaţă în luna august, într-o zonă din Sierra National Forest, cunoscută sub numele de Devil’s Gulch Valley, relatează BBC. Cadavrul câinelui familiei a fost, de asemenea, descoperit în apropiere.

Cteşte şi: Alec Baldwin a ucis o persoană pe platoul de filmare – Black News

Bona familiei, îngrijorată după ce nu a găsit pe nimeni la domiciliu, a fost cea care a alertat, pe 16 august, forţele de ordine. Poliţia a localizat a doua zi excursioniştii în Sierra National Forest, nu departe de faimosul Parc Naţional Yosemite, însă de atunci s-a pierdut în speculaţii cu privire la cauza morţii acestora, deoarece cadavrele nu prezentau urme de muşcături sau semne de otrăvire sau de boală.

Poliţia a vehiculat fără succes mai multe ipoteze, de la emanaţii de gaze dintr-o mină abandonată până la otrăvirea cu apă contaminată cu alge albastre extrem de toxice.

Citește și: REGINA a fost internată în spital – Black News

Joi, şeriful comitatului Mariposa, Jeremy Briese, a anunţat că familia a decedat din cauza căldurii, invocând “hipertermia şi o posibilă deshidratare” drept cauze ale morţii.

Excursioniştii şi-au epuizat rezervele de apă şi au fost probabil surprinşi de creşterea bruscă a temperaturilor în timpul drumeţiei, a precizat şeriful.

Temperaturile înregistrate în ziua excursiei au depăşit 42 de grade Celsius, au precizat oficialii, potrivit BBC.

Tags: Aurelia MijucalduracaliforniaDevil's Gulch ValleyEllen ChungJeremy BrieseJohn GerrishMariposaParcul national YosemiteSierra National ForestSUA
Categorii: Știrile zilei