X

Modalitatea de transmitere a virusului SARS-CoV-2, o dezbatere intensă de la începutul pandemiei

Modalitatea de transmitere a virusului SARS-CoV-2 a provocat o dezbatere intensă încă de la începutul pandemiei COVID-19, dar numeroasele dovezi acumulate între timp au evidenţiat relevanţa infectărilor pe cale aeriană, potrivit agerpres.  

Un raport recent al Consiliului Superior pentru Cercetări Ştiinţifice din Spania (CSIC), care trece în revistă literatura ştiinţifică elaborată în timpul actualei crize sanitare, analizează modalităţile de transmitere a virusului şi aminteşte că peste 200 de cercetători au cerut deja Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) să ţină cont de importanţa transmiterii pe cale aeriană, lucru acceptat de OMS, relatează luni agenţia EFE.

Citește și : Negocierile de pace în Afganistan sunt în impas: Talibanii şi afganii sunt de acord că nu sunt de acord!

CSIC subliniază, pe baza rapoartelor ştiinţifice, că un contact direct între persoane nu este o condiţie necesară pentru transmiterea noului coronavirus, întrucât studiile au demonstrat că virusul poate rămâne în aer timp de mai multe ore şi că păstrarea unei distanţe fizice de chiar şi un metru şi jumătate ar putea fi insuficientă pentru a evita infectarea.

Prin urmare, este subliniată importanţa aerisirii încăperilor, îmbunătăţirii sistemelor de circulare a aerului, evitarea aerului condiţionat şi folosirea măştii în spaţiile închise.

Pagina web a Centrului american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) avertizează că infectarea cu noul coronavirus se produce odată cu inhalarea picăturilor sau a particulelor emise de o persoană atunci când vorbeşte, râde, tuşeşte, strănută sau chiar prin simpla sa respiraţie.

Citește și : Navalnîi spune că a fost trimis în Germania GOL-PUŞCĂ şi cere autorităţilor ruse să-i restituie hainele: ‘Sunt urme de Noviciok!’

Infectarea poate surveni de asemenea prin suprafeţe contaminate după ce o persoană îşi atinge gura, nasul sau ochii, mai menţionează CDC, atenţionând însă că ”nu aceasta este principala cale de transmitere a virusului”.

Această informaţie, validată deja de numeroase studii ştiinţifice, este motivul pentru care folosirea măştii a devenit obligatorie peste tot în lume şi se află la baza restricţiilor pentru adunările în spaţiile închise.

Tags: cale aerianăcovid-19CSICOMSSARS-CoV-2
Categorii: Diaspora