Modele europene de gestionare participativă a ariilor protejate

Reprezentanți ai autorităților publice locale, ai Inspectoratului pentru Protecția Mediului și ai organizațiilor neguvernamentale din Republica Moldova au efectuat, în perioada 17–19 iunie 2026, o vizită de studiu în Delta Dunării și Parcul Național Munții Măcinului din România, pentru a analiza bune practici privind managementul participativ al ariilor protejate, colaborarea cu comunitățile locale și dezvoltarea durabilă a serviciilor ecosistemice, transmite Moldpres.

Potrivit EcoContact, scopul vizitei a fost analiza modelelor de guvernanță participativă a ariilor protejate, cu accent pe mecanismele de colaborare în gestionarea durabilă a serviciilor ecosistemice și în dezvoltarea regională.

Delegația a vizitat Centrul de Informare al Rezervației Biosferei Delta Dunării, unde le-au fost prezentate informații despre mecanismele de implicare a comunităților locale și a autorităților în administrarea rezervației. Delta Dunării a fost declarată Rezervație a Biosferei în 1990, în cadrul Programului UNESCO „Omul și Biosfera”, iar în 1991 a fost recunoscută ca zonă umedă de importanță internațională în cadrul Convenției Ramsar.

A doua destinație a vizitei a fost Parcul Național Munții Măcinului, unde participanții au discutat cu administrația parcului despre planurile de management și au parcurs un traseu turistic în natură. Parcul Național Munții Măcinului are o suprafață de peste 11.000 de hectare și este singurul parc național din România situat în afara lanțului carpatic și a fost declarat parc național în 1998. Pe o suprafață apropiată de jumătate din cea a Bucureștiului se regăsesc jumătate din flora României și jumătate dintre speciile de păsări.

Programul vizitei a inclus și o sesiune practică dedicată oportunităților de cooperare între autorități, administratori ai ariilor protejate și comunități, cu teme precum managementul deșeurilor, turismul durabil și impactul schimbărilor climatice.

Activitatea a fost organizată în cadrul proiectului „Îmbunătățirea managementului ariilor protejate din Republica Moldova prin dezvoltare instituțională, consolidarea capacităților și reabilitarea habitatelor”, finanțat de Agenția Austriacă de Dezvoltare (ADA) ca parte a Parteneriatelor Internaționale Austria și implementat de AO Societatea Ecologică „Biotica” și AO EcoContact.

This post was last modified on 22/06/2026 15:52 15:52

Tags: arii protejateDelta DunăriimodeleRomania
Știrile zilei