Mogherini: O apărare europeană ‘mai puternică’ este ‘fundamentală’ pentru NATO

Publicat:

Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politica externă şi de securitate, Federica Mogherini, a declarat vineri că o apărare europeană ‘mai puternică’ este ‘fundamentală’ pentru NATO şi a adăugat că, din acest motiv, ambele organizaţii şi-au intensificat colaborarea în ultimii ani, relatează EFE, potrivit agerpres.

‘O apărare europeană mai puternică este relevantă, mai mult decât relevantă, este fundamentală pentru NATO şi, prin urmare, cooperarea noastră creşte atât de mult. În acelaşi timp, ne intensificăm activitatea de apărare a Uniunii Europene’, a declarat Mogherini la sosirea sa în a doua zi a reuniunii miniştrilor apărării din cadrul Alianţei la Bruxelles.


Citeşte şi: Canada LEGALIZEAZĂ marijuana

Vineri, miniştrii vor aborda cooperarea între UE şi NATO după ce în decembrie trecut conveniseră asupra a 32 de noi acţiuni concrete, de la schimbul de informaţii în lupta împotriva terorismului până la adaptarea infrastructurilor pentru a facilita o mobilitate mai bună şi mai rapidă a trupelor şi echipamentului militar aliat în Europa.

Blocul comunitar a pus de asemenea accentul pe problemele de apărare în ultimele luni, după adoptarea unor măsuri izolaţioniste şi unilaterale de către Statele Unite şi ca urmare a amestecului Rusiei în chestiunile interne ale unor ţări de pe Bătrânul Continent.

Cu privire la mobilitatea mai mare a trupelor şi a capacităţilor de reacţie rapidă în cadrul Uniunii Europene, Federica Mogherini a subliniat că acest aspect este ‘esenţial’ pentru securitatea comunităţii.

Citeşte şi: Erdogan spune că ar putea ridica starea de urgenţă şi va bombarda o ţară vecină

‘Acesta este un exemplu foarte concret al modului în care activitatea de apărare a UE aduce beneficii NATO’, a declarat Mogherini.

Ea a menţionat de asemenea cooperarea cu Alianţa în domeniul securităţii cibernetice pentru a face faţă ameninţărilor hibride şi în ‘teatre de operaţiuni’ precum Irak, unde UE asistă sectorul de securitate şi unde coordonarea cu NATO ‘merge foarte bine’, potrivit Federicăi Mogherini. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.