Mohammed bin Salman A SPART telefonul celui mai bogat om din lume

Publicat:

Prinţul saudit Mohammed bin Salman ar fi piratat telefonul lui Jeff Bezos, patronul Amazon şi al publicaţiei Washington Post, potrivit unor surse citate de The Guardian, conform mediafax.

Totul s-ar fi întâmplat cu aproximativ cinci luni înainte ca Jamal Khashoggi, jurnalist Washington Post, să fie ucis. Mohammed bin Salman ar fi trimis de pe numărul său personal un mesaj criptat lui Jeff Bezos. Mesajul conţinea un fişier malware care o dată ajuns în telefonul omului de afaceri american a început să adune date.


Citeşte şi: ONU salută formarea noului guvern libanez

Mohammed bin Salman şi Jeff Bezos au avut un schimb de mesaje prin intermediul platformei Whatsapp pe 1 mai 2018, iar prinţul saudit ar fi trimis un fişier audio nesolicitat, potrivit surselor The Guardian. Conform aceloraşi surse, o cantitate uriaşă de date a fost extrasă din telefonul lui Bezos prin această metodă, însă nu au fost precizate ce fel de informaţii au fost sustrase şi cum au fost folosite ulterior.

Dezvăluirile făcute de The Guardian ridică o serie de noi întrebări referitoare la evenimentele ulterioare acestui moment. Cinci luni mai târziu, Jamal Khashoggi, jurnalist Washington Post şi un critic al guvernului saudit a fost ucis, iar nouă luni mai târziu publicaţia americană The National Enquirer a publicat detalii din viaţa privată a lui Jeff Bezos.

Citeşte şi: Senatul american adoptă regulile procesului de destituire a lui Trump

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Accident tragic lângă Peresecina: O femeie de 63 de ani a murit

Accident tragic lângă Peresecina: O femeie de 63 de ani a murit O femeie de 63 de ani a decedat, iar alta a fost transportată...

OpenAI a primit o linie de credit revolving de 4 miliarde de dolari și a ajuns la o lichiditate de 10 miliarde

OpenAI a primit o linie de credit revolving de 4 miliarde de dolari și a ajuns la o lichiditate de 10 miliarde OpenAI are la...

Cum alimentează milionarii din Dubai explozia cererii de avioane private

Cum alimentează milionarii din Dubai explozia cererii de avioane private Este ora 3 dimineața la terminalul VIP al aeroportului Mohammed Bin Rashid Aerospace Hub din...

Novak Djokovic debut complicat la Mastersul de la Shanghai

Novak Djokovic debut complicat la Mastersul de la Shanghai La primul meci după o lună şi jumătate, de la US Open, Novak Djokovic s-a calificat...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.