X

Mohammed bin Salman nu va participa la un summit în Algeria, la sfatul medicilor

Puternicul prinţ moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, cunoscut sub numele de MBS, în vârstă de 37 de ani, nu va participa la un summit care va avea loc în Algeria, după ce medicii săi l-au sfătuit să nu călătorească, a anunţat preşedinţia algeriană duminică dimineaţă, scrie Washington Post, scrie news.ro .

Arabia Saudită nu a oferit informaţii despre comentariile Algeriei despre starea prinţului moştenitor Mohammed bin Salman, care a ajuns rapid la putere sub tatăl său, regele Salman, în vârstă de 86 de ani.

Citește și : Scholz va efectua o vizită oficială în China la începutul lui noiembrie

Declaraţiile transmise în arabă şi franceză de Serviciul de presă din Algeria se refereau la o informaţie din biroul preşedintelui Abdelmadjid Tebboune despre un apel telefonic între acesta şi prinţul Mohammed.

În apel, prinţul Mohammed „şi-a cerut scuze pentru că nu poate participa la summitul arab care va avea loc la 1 noiembrie la Alger, în conformitate cu recomandările medicilor care îl sfătuiesc să nu călătorească”, se arată în comunicat.

„La rândul său, domnul preşedinte a spus că a înţeles situaţia şi a regretat impedimentul prinţului moştenitor, Alteţa Sa Emirul Mohammed Bin Salman, exprimându-şi dorinţele pentru sănătatea şi bunăstarea sa”.

Citește și : Kievul anunță că deţine controlul asupra a 88 de localităţi din regiunea Herson

O declaraţie a Agenţiei de Presă Saudită, administrată de stat, a recunoscut un apel între Tebboune şi prinţ, dar nu a oferit nicio informaţie despre sfatul medicilor. Acesta a spus doar că apelul se concentrează pe „aspectele relaţiilor bilaterale dintre cele două ţări înfrăţite” şi pe posibila cooperare comună.

Tags: algeriaArabia sauditaMBSMohammed bin Salmansummit
Categorii: Sinteze