StiripesurseSocialMoldova aliniază cerințele de transportare a mărfurilor periculoase la standardele europene

Moldova aliniază cerințele de transportare a mărfurilor periculoase la standardele europene

Publicat:

Cerințele tehnice privind transportarea mărfurilor periculoase în Republica Moldova vor fi aliniate standardelor europene. Cabinetul de miniștri a aprobat, miercuri, o hotărâre care introduce proceduri mai simple pentru autorizarea transporturilor și delimitează clar responsabilitățile instituțiilor de control care monitorizează respectarea legislației în domeniu, transmite IPN.

Noul cadru normativ prevede armonizarea legislației naționale cu cea europeană, inclusiv în ceea ce privește clasificarea încălcărilor și modul de evaluare și sancționare a acestora.

„Proiectul consolidează mecanismele de cooperare și schimb de informații între autoritățile naționale și cele ale statelor europene, contribuie la creșterea nivelului de siguranță în transportarea mărfurilor periculoase și armonizează cadrul normativ conform cerințelor internaționale”, a declarat viceprim-ministrul, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Vladimir Bolea.

Totodată, noul regulament introduce obligația elaborării unui raport anual privind controalele efectuate în acest domeniu, care va permite o monitorizare mai transparentă și o evaluare unitară a situațiilor de risc.

Potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, aceste modificări reprezintă un pas înainte în modernizarea și eficientizarea sistemului de gestionare a transportului mărfurilor periculoase, în beneficiul cetățenilor și al operatorilor economici.


Citeşte şi:  Iranul promite un ''răspuns zdrobitor'' din partea ''frontului rezistenţei''

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ala Nemerenco critică dur funcționarea justiției din R. Moldova

Fosta ministră a Sănătății și ex-consilieră a președintei Maia Sandu, Ala Nemerenco, s-a declarat dezamăgită de modul în care funcționează justiția din Republica Moldova,...

Filosoful Eric Sadin face apel, la UNESCO, la o ‘luptă la nivel de civilizație’ împotriva AI

Filosoful francez Eric Sadin a făcut apel, într-un discurs rostit la UNESCO, la o 'luptă la nivel de civilizație' împotriva inteligenței artificiale (AI), solicitând...

Preț record pentru Oul de Iarnă al Romanovilor, creat de Fabergé / VIDEO 📁 Curiozităţile şi culisele istoriei Autor: Redacția

Oul de Iarnă al familiei imperiale ruse, considerat unul dintre cele mai frumoase obiecte create de bijutierul Fabergé, a fost vândut cu prețul record...

FSB-ul îi retrage cetăţenia rusă lui Ghenadie Ciorba

Ghenadie Ciorba, un activist al opoziției din Transnistria a rămas fără cetățenia rusă. El a anunțat acest lucru pe pagina sa de Facebook. Scrisoarea primită...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.