Moldova Business Week 2024 va avea loc în perioada 16 – 20 septembrie

Publicat:

Moldova Business Week 2024 va avea loc în perioada 16 – 20 septembrie

Cea de-a 9-a ediție a Moldova Business Week 2024 marchează o premieră prin desfășurarea sa în patru regiuni economice cheie ale țării: Chișinău, Edineț, Ungheni și Bălți. Evenimentul va reuni peste o mie de participanți, de la investitori străini și antreprenori locali, la oficiali de rang înalt și experți economici de top, subliniind potențialul economic al Moldovei în ansamblul său. Moldova Business Week 2024 va oferi o platformă unică pentru explorarea și valorificarea oportunităților de afaceri din fiecare regiune, facilitând astfel dezvoltarea economică sustenabilă a țării.
 
Natalia Bejan, Director executiv al Agenției de Investiții: „Moldova Business Week este cel mai important forum economic internațional al țării noastre și un prilej de a demonstra lumii că Moldova, deși mică, are un potențial semnificativ în economia globală. Evenimentul ne oferă ocazia de a prezenta climatul investițional din Moldova și oportunitățile de afaceri pe care investitorii străini le pot valorifica. Ne propunem să aducem în atenția publicului internațional poveștile de succes ale investitorilor care au ales recent Republica Moldova pentru dezvoltarea afacerilor lor, oferind totodată o platformă pentru networking și crearea de noi parteneriate.”

Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022


Avantajele economice ale regiunilor în care va fi organizat evenimentul
Pe durata celor cinci zile ale evenimentului, vor avea loc 14 evenimente dedicate sectoarelor strategice ale economiei naționale, cum ar fi agroalimentar, electronică, energie sau IT. Locațiile pentru aceste evenimente au fost selectate strategic, în funcție de domeniul de afaceri predominant în fiecare regiune. Agenda evenimentelor poate fi consultată pe www.mbw.md
Chișinău. Chișinău, reprezintă centrul economic și cultural al țării, atrăgând o mare parte din investițiile naționale. Cu 66% din totalul investițiilor în active fixe, Chișinău este esențial pentru dezvoltarea infrastructurii și a economiei naționale. Unul dintre punctele forte ale orașului este Moldova IT Park, care oferă un regim fiscal atractiv pentru companiile din domeniu, cu o taxă unică de 7%, facilitând astfel dezvoltarea sectorului IT în regiune.
Forța de muncă din Chișinău este recunoscută pentru multilingvism și pentru competențele sale diverse, ceea ce atrage atât companiile internaționale, cât și pe cele locale.  În domeniul turismului, Chișinău atrage 59,1% dintre turiștii care vizitează Moldova, fiind un punct de pornire pentru explorarea turismului rural și vinicol din regiune. În plus, orașul contribuie cu 24,2% din producția industrială exportată a țării.
Bălți. Bălți a devenit un hub important pentru industria automotive, atrăgând numeroase companii internaționale de renume. Printre acestea se numără Dräxlmaier Automotive, Magnetec Components SRL și Gebauer & Griller, care au investit masiv în producția locală. Aceste companii contribuie semnificativ la exporturile Moldovei, punând Bălți pe harta globală a producției de componente auto. Cu un total de 94 de rezidenți în zona economică și investiții totale de 313 milioane USD, Bălți continuă să fie un pol de creștere economică și un exemplu de succes în atragerea investițiilor străine directe. Orașul oferă infrastructură modernă și facilități care sprijină dezvoltarea industriei manufacturiere și a altor sectoare conexe.
Ungheni. Ungheni este cunoscut ca un centru important pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri). Peste 3.650 de IMM-uri își desfășoară activitatea aici, contribuind la diversificarea economiei locale și la crearea de locuri de muncă. Zona Economică Liberă „Ungheni – Business” joacă un rol important în atragerea investitorilor prin oferirea unui regim preferențial, facilitând dezvoltarea companiilor rezidente. Cu 59 de rezidenți și investiții totale de 117 milioane USD, zona a devenit un punct de referință pentru investitorii străini care caută un mediu de afaceri competitiv. Printre companiile care au ales să investească în Ungheni se numără Lear Corporation, EuroYarns și Covoare Ungheni, care aduc valoare adăugată economiei locale și naționale.
Edineț. Edineț se distinge prin diversificarea activităților sale economice și prin investițiile atrase în ultimii ani. Cu un total de 20 de milioane de euro investiți, Edineț a creat peste 400 de locuri de muncă, contribuind la creșterea economică regională. Regiunea este cunoscută pentru terenurile sale fertile, care se întind pe aproximativ 712,7 km², fiind ideale pentru cultivarea porumbului, cartofilor și legumelor de câmp. Această zonă agricolă a atras companii precum T.B. Fruit și Natur Bravo, care produc sucuri și produse conservate pentru export. Un alt avantaj major al regiunii Edineț este poziția sa geografică strategică, aflată în apropierea granițelor cu România și Ucraina. Aceasta oferă o conectivitate excelentă și oportunități logistice pentru companiile care își desfășoară activitatea aici. Infrastructura bine dezvoltată și proximitatea față de piețele externe fac din Edineț o locație atractivă pentru investiții și pentru dezvoltarea afacerilor.

Moldova Business Week 2024 va avea loc în perioada 16 – 20 septembrie. Evenimentul este organizat de Agenția de Investiții din Republica Moldova în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării și asociațiile de profil din mai multe sectoare cheie ale economiei naționale.  Forumul reprezintă o platformă esențială de conectare pentru investitori, antreprenori și experți economici – o platformă potrivită pentru analizarea tendințelor economice și a politicilor naționale, cu accent pe integrarea europeană a țării. În contextul aderării Moldovei la Uniunea Europeană până în 2030, Moldova Business Week va juca un rol crucial în promovarea avantajelor competitive ale Moldovei, facilitând accesul la piețele europene cu peste 1 miliard de consumatori.

Comunitatea de afaceri este invitată să participe la evenimentele organizate în cadrul Moldova Business Week 2024, înregistrându-se pe site-ul oficial al evenimentului – www.mbw.md   Participanții vor avea posibilitatea de a stabili întâlniri, de a crea conexiuni cu alte companii și investitori, de a dezvolta contacte și parteneriate, precum și de a organiza ședințe de business în cadrul evenimentelor, prin intermediul unei aplicații de networking.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Turcul Yusuf Dikeç, care a impresionat în concursul de tir de la JO, a depus o cerere pentru a proteja utilizarea comercială a posturii...

Turcul Yusuf Dikeç, care a impresionat în concursul de tir de la JO, a depus o cerere pentru a proteja utilizarea comercială a posturii...

Autorul român Mircea Cărtărescu a devenit scriitor rezident la Universitatea Columbia din New York

Autorul român Mircea Cărtărescu a devenit scriitor rezident la Universitatea Columbia din New York Autorul român Mircea Cărtărescu a devenit scriitor rezident la Universitatea Columbia...

Moldindconbank scoate la vânzare un teren pentru construcții și câteva edificii la Ciocana

Moldindconbank scoate la vânzare un teren pentru construcții și câteva edificii la Ciocana Un teren pentru construcții din Chișinău, cu suprafața de aproape 18,5 hectare,...

Gazprom amână investițiile din Arctica după pierderile financiare record

Gazprom amână investițiile din Arctica după pierderile financiare record Pierderile financiare record, sancțiunile tehnologice impuse de Occident și refuzul Chinei de a semna un nou...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.