Republica Moldova instituie un Comitet consultativ în domeniul cooperării internaționale pentru dezvoltare și asistență umanitară, care va consolida cadrul național de coordonare, dialog și consultare în acest domeniu, transmite Moldpres.
Regulamentul de organizare și funcționare a Comitetului a fost publicat în Monitorul Oficial. Noua structură colegială a fost instituită sub coordonarea Ministerului Afacerilor Externe. Din componența Comitetului vor face parte secretari de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Finanțelor, precum și reprezentanți ai altor autorități publice centrale relevante.
Comitetul consultativ va avea rolul de a contribui la asigurarea coerenței procesului de planificare strategică, inclusiv prin avizarea priorităților tematice și geografice ale politicii naționale de asistență externă. Totodată, acesta va sprijini alinierea intervențiilor Republicii Moldova la obiectivele strategice naționale și la angajamentele internaționale asumate.
Printre atribuțiile principale ale Comitetului se numără ierarhizarea priorităților de finanțare propuse de Ministerul Afacerilor Externe, precum și emiterea de avize consultative asupra Programului multianual strategic și a Planului anual de asistență umanitară.
Hotărârea Guvernului privind aprobarea Regulamentului va intra în vigoare la 1 iulie curent.












