Moldova negociază un credit de 143,5 milioane euro cu BEI pentru modernizarea sistemului de termoficare din Chișinău

Guvernul Republicii Moldova a inițiat negocierile cu Banca Europeană de Investiții (BEI) pentru finanțarea proiectului de optimizare a sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Chișinău. Valoarea totală a creditului se ridică la 143,5 milioane de euro.

Proiectul prevede măsuri ample de modernizare a infrastructurii termice, printre care instalarea a peste 2.500 de Puncte Termice Individuale (PTI) și conversia a 1.665 de blocuri locative la un sistem de distribuție orizontală a agentului termic. În plus, 57 de clădiri vor fi termoizolate, iar rețelele termice primare aferente acestora vor fi reabilitate.

Pentru îmbunătățirea eficienței energetice și a calității serviciului de livrare a căldurii, vor fi construite două stații moderne de pompare a agentului termic.

Autoritățile estimează economii de circa 4.600 MWh de energie primară anual, pe o durată de 20 de ani, și o reducere semnificativă a emisiilor de dioxid de carbon – aproximativ 816.000 de tone.

Proiectul reprezintă un pas important în direcția tranziției energetice durabile și eficientizării consumului energetic în capitală, cu beneficii directe pentru mediu și confortul locatarilor.

Tags: 1435 milioane euroBEIMoldovanegociază credit
Categorii: EconomieȘtirile zilei