
Republica Moldova a urcat 19 poziții, ocupând locul 18 în clasamentul global al performanței investițiilor Greenfield, realizat de FDI Intelligence, parte a grupului Financial Times, potrivit mold-street.com
În perioada 2023–2024, țara noastră a înregistrat o creștere de 71,4% a numărului de proiecte de investiții străine directe (ISD) de tip Greenfield, de la șapte la 12 proiecte anunțate. Valoarea totală a acestora a crescut cu 25,7%, ajungând la 314,4 milioane de dolari. Potrivit Agenției de Investiții, în ultimii cinci ani, valoarea investițiilor Greenfield a crescut de 2,4 ori.
FDI Intelligence notează că Moldova se află printre țările cu cele mai mari îmbunătățiri, alături de El Salvador, Islanda, Kârgâzstan, Laos și Namibia. În Europa, Macedonia de Nord conduce între statele în dezvoltare, datorită investițiilor în sectorul energetic, în timp ce Uganda a pierdut 43 de poziții din cauza reducerii numărului de proiecte.
Investițiile Greenfield presupun construirea de noi obiective „de la zero” într-o altă țară, contribuind la crearea de locuri de muncă, transferul de tehnologii și dezvoltarea capacităților locale.