
Pentru al doilea an consecutiv, Republica Moldova este lider detașat al exporturilor de floarea-soarelui în Uniunea Europeană, depășind de peste șapte ori, pe acest segment de piață, state cu un potențial agricol incomparabil mai mare, precum Argentina și China, arată o analiza economistului Iurie Rija.
Volumul total exportat de semințe de floarea-soarelui din Republica Moldova în perioada august–noiembrie 2025 a atins 271.618 tone, nivel care depășește cu 29% precedentul record din august–noiembrie 2024, când au fost exportate 210.008 tone, transmite mold-street.com.
Citeşte şi: Scandal cu implicarea unei polițiste la Anenii Noi – Stiripesurse.md
Comparativ cu anul 2023, când exporturile au totalizat 141.083 tone, creșterea este de peste 92%, iar față de anul 2022, cu 120.878 tone, iar majorarea depășește 125%, ceea ce confirmă un sezon agricol „excepțional atât cantitativ, cât și valoric”.
Performanța nu este doar una de volum.
Prețul mediu de export în primele patru luni ale sezonului 2025–2026 a urcat la 11,08 lei/kg, cu 8% mai mult decât în aceeași perioadă din 2024 și cu 46% peste prețul scăzut din 2023, când piața traversa o fază de corecție severă.
Valoarea totală a exporturilor de floarea-soarelui în perioada august–noiembrie 2025 a depășit 3,9 miliarde de lei, cu 40% mai mult decât în aceeași periodă din 2024. Noiembrie 2025 a fost luna de vârf a sezonului, cu 117.620 tone exportate, peste nivelul din noiembrie 2024.
Sincronizarea între recoltă bună și prețuri ridicate a generat cel mai puternic impact financiar din ultimii ani, susține expertul.
La nivel de piețe, Turcia rămâne principalul cumpărător, cu 118.809 tone la un preț mediu de 10,75 lei/kg. Urmează România, cu 104.240 tone (10,28 lei/kg), și Bulgaria, cu 29.927 tone (11,58 lei/kg).
Turcia, cel mai mare cumpărător pentru al doilea sezon consecutiv, dictează practic nivelul regional al prețului, iar piața reacționează de regulă la variațiile cererii turcești, atât în fazele de creștere, cât și în momentele de corecție.
This post was last modified on 11/12/2025 14:42 14:42