StiripesurseȘtirile zileiMoldova se alătură eforturilor globale de prevenire a pescuitului ilegal

Moldova se alătură eforturilor globale de prevenire a pescuitului ilegal

Publicat:

Guvernul a aprobat, prin Hotărâre de Guvern, proiectul de lege privind aderarea țării la Acordul referitor la măsurile de competența statului portului pentru prevenirea, descurajarea și eliminarea pescuitului ilegal, nedeclarat și nereglementat, încheiat la Roma la 22 noiembrie 2009.

Citește și: Mai multe localități rămân fără lumină din cauza viscolului

Acordul, adoptat sub egida Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) și intrat în vigoare la nivel internațional în anul 2016, stabilește reguli comune de control în porturi pentru a descuraja debarcarea, transbordarea sau comercializarea produselor provenite din pescuit ilegal.

Deși Republica Moldova nu este stat costier și nu desfășoară activități de pescuit în mări și oceane, aderarea la Acord contribuie la protejarea pieței interne de produse pescărești importate, provenite din pescuit ilegal, nedeclarat și nereglementat și participarea la eforturile globale pentru conservarea resurselor acvatice.

La nivel economic, aderarea oferă un cadru previzibil pentru importatorii de produse pescărești, reduce riscul sancțiunilor comerciale și consolidează încrederea partenerilor externi în sistemul național de control al siguranței alimentelor.


Aplicarea prevederilor acordului va fi realizată prin mecanismele existente, Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor fiind autoritatea responsabilă de verificarea conformității produselor pescărești importate și de schimbul de informații cu partenerii internaționali.

Prin această decizie, Republica Moldova își aliniază cadrul național la standardele internaționale și la politicile Uniunii Europene în domeniul pescuitului, contribuind la protejarea resurselor marine și la consolidarea cooperării internaționale în combaterea pescuitului ilegal.

Citeşte şi:  Statele Unite anunţă o recompensă de 5 milioane dolari pentru capturarea unui traficant de droguri mexican

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O ambulanță blocată la Basarabeasca

Dificultăți în traficul rutier sunt raportate și din Basarabeasca.Citește și: Instructor auto încătușat la Bălți. A cerut bani pentru perfectarea unui permisUn autoturism a...

Consumul de droguri – de interes în Parlament. Se anunță audieri publice

Parlamentul va organiza audieri cu privire la politicile și măsurile implementate de Ministerul Afacerilor Interne în domeniul prevenirii și combaterii consumului și traficului de...

Circulație anevoioasă la Cahul

Pe traseul național M-3, localitatea Burlăceni din raionul Cahul, circulația se desfășoară cu dificultate, anunță Poliția.Citește și: Vremea ține avioanele la sol. Mai multe...

Mașini blocate pe drumuri la Cantemir. Intervin serviciile speciale

Și în raionul Cantemir mai mulți conducători auto nu au reușit să facă față condițiilor dificile de pe trasee.Citește și: VIDEO Precipitații și vânt...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.