Moldova se prăbuşeşte demografic

Publicat:

Moldova îmbătrâneşte într-un ritm alert. În doar patru ani, coeficientul de îmbătrânire a crescut cu trei puncte procentuale, arată datele furnizate de Biroul Naţional de Statistică. Astfel, peste jumătate de milion de moldoveni au vârsta de peste 60 de ani.

Demografii spun că situaţia devine tot mai alarmantă şi că acest ritm riscă să se prăbuşească piaţa muncii şi sistemul de pensii. Sărăcia, natalitatea scăzută, precum şi migraţia moldovenilor în alte ţări, pentru o viaţă mai bună, a dus ţara în topul deznădejdei, Moldova fiind una dintre ce mai îmbătrânite state din lume.


Citește și : Cum și-au reparat Ucraina și România relația tensionată pentru a deveni aliați

La doar 50 de kilometri de Capitală, am ajuns în satul Pocşeşti, din raionul Orhei. Localitatea este pitorească şi de o frumuseţe rară, aici simplitatea vieţii de la ţară a păstrat firescul şi bunătatea moldovenilor. Cu toate acestea, în satul unde cândva era forfotă de oameni şi alergau numeroşi copii, acum dăinuie o linişte apăsătoare. Au rămas mai puţin de 30 de familii, cu doar cinci copii în total.

În centrul satului l-am întâlnit pe Nicolae Gangan. Întrebat unde sunt oamenii din sat, bărbatul ne-a spus că, rând pe rând, toţi au plecat:

“- În deal la cimitir.
– Au murit?
– Au murit.
– Dar tinerii?
– Tinerii au plecat peste hotare, aici nu au ce face.
– Cum vă descurcaţi?
– Dar cum, cu căluţul, ne pregătim, mai aducem câte un lemn, mai aduce porumb la animale.
– Copiii dumneavoastră tot au plecat?
– Învaţă la Chişinău, lucrează, dar vor pleca şi ei, aici nu au ce face în ţara asta. Toţi vom pleca din viaţă şi vor rămâne satele pustii… Am muncit pentru stat până am căzut, dar ce folos?”, a spus localnicul Nicolae Gangan.

La câteva case distanţă o găsim pe Ana Madan. Şi copiii ei au plecat din sat:

“- Câte familii sunt acum în Pocşeşti?
– Puţine de tot.
– Cam câte?
– Vreo 15 familii.
– Cum credeţi că va fi satul Pocşeşti peste 15-20 de ani?
– Sperăm că dacă vor fi condiţii mai bune va veni şi tineretul, aici e bine de trăit, pădurile sunt aproape, peisaj frumos, dar nu sunt condiţii de trai”.

Dumitru Bejan, în vârstă de 23 de ani, s-a întors recent în sat, dar nu pe mult timp:

“- Vin şi mă odihnesc puţin şi după asta plec la muncă.
– Unde?
– Franţa, Germania.
– Aici nu mai este nimeni, au plecat toţi, satul este pustiu.
– Oamenii care au rămas ce vârste au?
– 50, 60, sunt în vârstă, nu sunt tineri deloc”.

Ceilalţi câţiva localnici rămaşi în sat ne-au spus acelaşi lucru: localitatea a rămas fără oameni, tinerii au plecat în alte ţări pentru o viaţă decentă, iar în singurătate zilele lor devin tot mai grele.

“- În Moldova vezi că e greu cu banii.
– Dumneavoastră cum vă descurcaţi?
– Mi-e greu, dar cui să mă jălui?”.

“- Care sunt mai în vârstă, 53 de ani, 60 de ani, mai locuim pe aici, dar restul nu mai este nimeni. Tineretul e plecat peste hotare, au rămas numai bătrânii”.

“Numai 3 copii la casa asta de aici şi gata. Aici mai este o familie, dar sunt bătrâni, în vârstă şi gata, mai mult nu este nimeni”.

“- Toţi sunt plecaţi peste hotare, au fugit toţi.
– Cine a rămas acum în sate?
– Au rămas bătrânii”.

Demografii spun că în Moldova are loc un proces intens de îmbătrânire şi că suntem fruntaşi la capitolul populaţiei bătrâne.

“Avem un grad de îmbătrânire de peste 21 de procente, ceea ce este destul de profund. În 30 de ani numărul populaţiei s-a redus cu jumătate, pe de altă parte trebuie să spunem că în contextul realităţilor noastre, urmările ar fi foarte drastice, iar ţara s-ar putea pomeni cu un vacuum de populaţie. Datele statistice ajustate confirmă că avem două milioane 600 de mii oameni, de fapt, aş intui că numărul populaţiei este mult mai mic”, a precizat Valeriu Sainsus, demograf, conferinţiar universitar.

Citeşte şi: Ion Ceban conduce în sondajele pentru Primăria Capitalei

Consecinţele sunt dezastruoase pentru ţară: piaţa muncii şi sistemul de pensii se pot prăbuşi, spune demograful Valeriu Sainsus.

“Îmbătrânirea demografică are un impact foarte dur atât asupra sistemului de pensii, cât şi a pieţii muncii. Sistemul de pensii pentru că raportul de cei care sunt întreţinuţi la pensie şi cei care muncesc este de unu la unu. Suntem într-o cădere profundă în contextul în care generaţiile care muncesc ar risca sa rămână fără întreţinere atunci când vor atinge vârsta de pensii”, a subliniat aleriu Sainsus, demograf, conferinţiar universitar.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, ponderea bătrânilor de 70-74 de ani a crescut, în ultimii cinci ani, cu 8,5%.

În Moldova locuiesc aproape 600 de mii de persoane cu vârsta de peste 60 de ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante Conducerea Rusiei urmărește campania prezidențială din SUA...

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: ‘Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului’

Judecătoarea Sanduța, după audierea repetată la Pre-Vetting a Marinei Rusu: 'Hărțuită de o comisie care se străduiește disperat să supraviețuiască blamărilor și urii poporului' Judecătoarea...

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului

Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina vor fi prelungite până la sfârșitul anului Restricțiile la importul de cereale și oleaginoase din Ucraina...

Cât a costat Forumul Național ‘Cahul4Culture’

Cât a costat Forumul Național 'Cahul4Culture' În perioada 1-3 iulie, în municipiul Cahul a fost organizat Forumul Național „Cahul4Culture” pe tema „Rolul politicilor culturale în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.