
Convenția dintre Republica Moldova și Regatul Belgiei privind evitarea dublei impuneri urmează să fie actualizată. Membrii Comisiei parlamentare pentru politică externă au aprobat avizul consultativ pentru inițierea negocierilor.
Pe înțelesul tuturor, acest document ajută persoanele și companiile să nu fie impozitate de două ori pentru același venit sau capital, atunci când au activități ori venituri legate de ambele țări, potrivit bancamea.
Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară
Modificările urmăresc alinierea Convenției la standardele internaționale privind combaterea practicilor fiscale abuzive. Este vorba despre planul BEPS, aprobat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, care include măsuri pentru prevenirea evitării plății impozitelor, a transferului artificial al profiturilor și a abuzului de tratate fiscale.
Convenția dintre Republica Moldova și Regatul Belgiei a fost semnată în 2008, la Bruxelles. Documentul are rolul de a crea condiții mai clare pentru activitatea economică externă, de a susține relațiile economice dintre cele două state și de a încuraja atragerea investitorilor.
Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare
În prezent, Republica Moldova aplică acorduri și convenții pentru evitarea dublei impuneri cu 51 de state partenere.
This post was last modified on 27/05/2026 18:21 18:21