Moldova și Italia vor colabora în scopul fortificării securității statului și asigurării ordinii și securității publice

Publicat:

Moldova și Italia vor colabora în scopul fortificării securității statului și asigurării ordinii și securității publice

Poliția din Republica Moldova va colabora cu poliția din Italia în scopul fortificării securității statului și asigurării ordinii și securității publice pe teritoriile ambelor state. Guvernul a aprobat inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului cu executivul Italiei cu privire la cooperarea în materie de securitate, transmite IPN.

„Scopul proiectului este promovarea, dezvoltarea și consolidarea cooperării polițienești pentru a preveni și a combate criminalitatea sub toate formele sale, în special în contextul alinierii la standardele Uniunii Europene”, a precizat ministrul afacerilor interne, Adrian Efros, potrivit ipn.md.


Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

Potrivit lui, prin semnarea acordului, autoritățile naționale vor avea posibilitatea să încheie aranjamente tehnice cu autoritățile din Italia în domeniul luptei împotriva criminalității în baza unor condiții egale și reciproc avantajoase.

Ministrul a mai precizat că implementarea proiectului respectiv va contribui la încurajarea de bune practici și dezvoltarea de proiecte comune.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pavel Durov a fost eliberat pe cauțiune în valoare de 5 milioane de euro

Pavel Durov a fost eliberat pe cauțiune în valoare de 5 milioane de euro Autoritățile franceze l-au pus sub acuzare pe directorul general al Telegram,...

Pentru că a refuzat să-l ducă unde a vrut a scos arma și l-a amenințat pe șofer. Agresorul a fost condamnat

Pentru că a refuzat să-l ducă unde a vrut a scos arma și l-a amenințat pe șofer. Agresorul a fost condamnat Un bărbat de 42...

Economiştii consideră că străinii sunt “indispensabili” pentru economia germană

Economiştii consideră că străinii sunt "indispensabili" pentru economia germană Sosesc din Polonia, Cehia, România, Ucraina. Potrivit unui studiu, forţa de muncă străină joacă un rol...

Mihai Popșoi va participa la Forumul GLOBSEC

Mihai Popșoi va participa la Forumul GLOBSEC Șeful diplomației moldovenești, Mihai Popșoi, va participa, în perioada 30 august–1 septembrie, la cea de-a 19-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.