Moldova și Ucraina aderă la coridorul vertical de transport a gazelor naturale

Publicat:

Moldova și Ucraina aderă la coridorul vertical de transport a gazelor naturale

Ministrul Energiei Victor Parlicov va participa la lucrările Ședinței Ministeriale privind Conectivitatea Energetică în Europa Centrală și de Sud-Est (CESEC), care se va desfășura pe 19 ianuarie, la Atena. În cadrul evenimentului, ministrul va semna acordul de aderarea a Republicii Moldova la coridorul vertical de transport a gazelor naturale, din care fac parte în prezent Grecia, Bulgaria, România și Ungaria. Un acord de aderare va fi semnat și de Ucraina, scrie, newsmarker.md.

Citește și UE l-a pedepsit pe Orban „deteriorarea democrației acasă”


Odată cu aderarea Moldovei și Ucrainei, coridorul vertical va urma traseul gazoductului transbalcanic, care merge din Ucraina până Grecia, în sens revers. Coridorul vertical de gaze a fost anunțat pentru prima dată în 2016 de către operatorii rețelelor de gaze din Grecia, Bulgaria, România, Ungaria și Austria. Conceptul de coridor vertical nu este un proiect tradițional de conductă unică, ci un sistem care conectează rețelele naționale de gaze existente și alte infrastructuri de gaze pentru a asigura tranzitul gazelor și pentru a contribui astfel la securitatea energetică.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, ședința din cadrul Grupului de Înalt Nivel CESEC are drept scop și examinarea și planificarea viitorului cooperării în domeniul energiei, cu accent pe interconexiuni și stocare pentru un sistem electric mai verde, mai inteligent și mai eficient în Europa de Sud-Est.

În timpul evenimentului de asemenea se vor aborda subiecte precum realizările recente în cooperarea electrică CESEC, planificarea rețelelor viitoare și cooperarea în domeniul energiei regenerabile, planificarea infrastructurii de hidrogen și combustibili regenerabili, precum și prioritățile viitoare în cooperarea gazelor naturale din cadrul CESEC și rolul gazelor naturale în atingerea obiectivelor REPower EU.

Evenimentul va fi prezidat de către Directoarea Generală DG ENERGY (Direcția Generală Energie) din cadrul Comisiei Europene, Ditte Juul Jørgensen. Printre participanți se numără și Comisara pentru Energie al Comisiei Europene, Kadri Simson, și directorul Secretariatului Comunității Energetice, Artur Lorkowski.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

Sondaj – Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri

Sondaj - Kamala Harris şi Donald Trump stagnează în intenţiile de vot, cu o lună înainte de alegeri Cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale...

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului

Atac asupra unui troleibuz, în Chișinău. Un minor, căutat de polițiști, după ce a aruncat cu o piatră în fereastra vehiculului Un incident neplăcut a...

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu

Prețurile petrolului au avut cea mai mare creștere săptămânală din ultimii aproape doi ani, din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu Prețurile petrolului au înregistrat cea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.