Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a avut astăzi o întrevedere cu ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko, prilej prin care a exprimat recunoștința pentru sprijinul acordat în domeniul mediului și schimbărilor climatice, transmite MOLDPRES.
„M-am bucurat să o salut pe ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova, Iwona Piórko. Am mulțumit pentru asistența acordată în elaborarea politicilor de mediu și pentru toate proiectele care ne ajută să fim mai pregătiți în fața schimbărilor climatice și să asigurăm un mediu sănătos pentru cetățeni”, a declarat ministrul Hajder.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
În cadrul discuțiilor, au fost abordate aspecte legate de reformarea instituțiilor subordonate Ministerului Mediului, considerată un pas esențial pentru o monitorizare și implementare mai eficientă a legislației de mediu. De asemenea, au fost analizate oportunitățile de continuare a colaborării în cadrul procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, cu accent pe Capitolul 27 – Mediu și Schimbări Climatice.
Ministrul Hajder a subliniat importanța Planului de Creștere, pe care ministerul îl va implementa în următorii ani, ca instrument strategic pentru consolidarea politicilor de mediu și pentru adaptarea la provocările climatice.
Întrevederea a confirmat angajamentul comun al Republicii Moldova și al Uniunii Europene pentru dezvoltarea durabilă, protecția mediului și creșterea capacității instituțiilor de a răspunde eficient la schimbările climatice.












