Moldova, tot mai atractivă pe harta turismului internațional. Peste 300.000 de străini au vizitat țara într-un trimestru

 În primul trimestru al anului 2026, numărul cetățenilor străini care au vizitat țara a depășit pragul de 300.000, fiind cel mai ridicat nivel înregistrat de la obținerea independenței.

Creșterea se datorează în mare parte atracțiilor autentice, vinăriilor și ospitalității. Totodată, Republica Moldova este o destinație mai accesibilă ca preț decât alte țări și dispune de locuri pitorești, încărcate de istorie, dar insuficient promovate. Acest lucru este remarcat și de turiștii străini, potrivit timpul.

Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața

Una dintre cele mai cunoscute atracții este vinăria Mileștii Mici, situată la doar câțiva kilometri de Chișinău. Crama, care deține cea mai mare colecție de vinuri din lume, atrage anual zeci de mii de vizitatori.

Colecția cuprinde aproximativ două milioane de sticle, iar cel mai vechi vin datează din anul 1972. Valoarea acestuia este estimată la aproximativ 2.000 de euro.

Cătălin este originar din Galați și s-a stabilit în Danemarca. Acesta vizitează frecvent Republica Moldova, iar de această dată a venit împreună cu un grup de prieteni danezi.

„Dânșii fiind turiști danezi, am vrut să le arătăm frumusețile Moldovei. Lucrăm în Danemarca, locuim în Danemarca și ne-au spus că vor și ei să viziteze România și Moldova, să vadă frumusețile țării, și am făcut un mic traseu”, a povestit Cătălin.

Unul dintre membrii grupului a declarat că Republica Moldova este diferită de locurile cu care este obișnuit în Danemarca.

„Este un loc frumos, este foarte curat peste tot… Venim din Danemarca și este ceva diferit pentru noi. Suntem pentru prima dată aici, prima dată atât de departe de Danemarca”, a spus Anisie, turist din Danemarca.

Pietro, un turist din Italia, a vizitat Republica Moldova de mai multe ori, însă nu descoperise până acum frumusețea cramelor moldovenești.

„Am fost în R. Moldova de foarte multe ori. Pentru mine, ca italian, este a doua casă a mea. Lumea este foarte amabilă, țara este extraordinară. Chișinăul este un oraș fantastic, foarte verde, iar eu mă simt foarte bine aici”, a mărturisit Pietro.

Și Georgeta, o turistă stabilită în Germania, a rămas impresionată de vizita la cramele din Republica Moldova.

„Fiind născută aici, nu am vizitat niciodată cramele moldovenești. Se vorbește atât de frumos peste tot. Am zis să venim și să vedem cum este. Și este într-adevăr foarte frumos. Mi-a plăcut foarte mult. Am avut și un miniconcert. A fost foarte frumos”, a povestit aceasta.

Turismul poate deveni un pilon strategic pentru dezvoltarea durabilă, promovarea identității naționale și consolidarea cooperării regionale. În prezent, peste 70% dintre turiștii străini care vizitează Republica Moldova provin din România.

Directorul Combinatului „Mileștii Mici”, Alexei Sotnic, afirmă că numărul vizitatorilor este în continuă creștere. Dacă în 2019 vinăria a înregistrat un record de 39.000 de turiști, în 2025 numărul acestora a ajuns la 70.000. Pentru anul 2026, administrația estimează că pragul de 90.000 de vizitatori va fi depășit.

„Ne vizitează turiști din toate colțurile lumii. Dacă recordul absolut a fost în 2019, de 39 de mii de turiști, în 2025 am ajuns la 70 de mii, iar anul acesta deja avem o creștere în primul semestru și cred că vom închide anul cu peste 90 de mii de turiști. Avem din Polonia, din Ucraina, avem chiar și turiști veniți din Coreea de Sud și China. Anul acesta, cât și anul trecut, ne bucură mult faptul că au revenit turiștii din Japonia”, a declarat Alexei Sotnic.

O creștere constantă este înregistrată și în turismul intern. În primul trimestru al anului 2026, aproximativ 117.000 de turiști autohtoni au explorat Republica Moldova prin intermediul turismului organizat. Numărul este de aproape patru ori mai mare decât cel înregistrat acum zece ani.

Specialiștii susțin că, pentru atragerea unui număr mai mare de vizitatori, sunt necesare investiții în infrastructură și promovarea mai intensă a destinațiilor turistice.

Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate

„În opinia mea, cea mai promițătoare ramură de creștere în Republica Moldova este industria turismului. Este o ramură care trebuie susținută. Aici vorbim despre hoteluri, vorbim despre transport, despre restaurante, care trebuie să aibă o abordare fiscală specială. Și vorbim despre încurajarea rutelor turistice, ale agențiilor de turism. Și, în acest mod, Republica Moldova se poate dezvolta”, a declarat expertul în politici economice Veaceslav Ioniță.

Datele unui studiu realizat de IDIS „Viitorul” arată că cifra de afaceri a industriei turismului din Republica Moldova a crescut semnificativ în ultimul deceniu. Aceasta a avansat de la 384 de milioane de dolari în 2015 la un miliard și 374 de milioane de dolari în 2025.

Din suma înregistrată anul trecut, 193 de milioane de dolari reprezintă banii cheltuiți de turiștii străini în Republica Moldova, iar peste 97 de milioane de dolari constituie cheltuielile aferente turismului intern.

This post was last modified on 18/07/2026 11:09 11:09

Tags: turism
Cultură și Media