
Republica Moldova va trimite Ucrainei asistență internațională umanitară, prin eliberarea din rezervele de stat, cu titlu de deblocare a bunuri materiale, în special, produse alimentare în sumă de 3 379,5 mii lei. Decizia a fost luată astăzi, în cadrul ședinței Guvernului, transmite Unimedia.
„Vreau să mulțumesc, din numele tuturor, Ucrainei și ucrainenilor pentru că asigură astăzi pacea în Moldova și o bună parte a Europei”, a declarat Dorin Recean.
Potrivit hotărârii Guvernului, ajutorul include conserve de carne înăbușită de porc, conserve de carne înăbușită de vită, conserve de pește sardina în ulei.
Premierul Dorin Recean a condamnat în termeni duri distrugerea barajului de la Kahovka. „Rusia trebuie trasă la răspundere. Suntem alături de Ucraina și suntem gata să oferim asistența necesară”, a scris acesta, pe Twitter.
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat marţi că Rusia va trebui să dea socoteală pentru distrugerea parţială a barajului hidroelectric Kahovka, din Ucraina, catalogând această acțiune drept o crimă de război.