Moldova va beneficia de 1,9 miliarde de euro din partea UE: Cum vor fi investiți banii?

Consiliul de experți pe lângă Comisia Economie, Buget și Finanțe s-a întrunit într-o nouă ședință pentru a analiza modalitățile de valorificare a fondurilor europene destinate Republicii Moldova. Este vorba despre un plan de creștere economică în valoare de 1,9 miliarde de euro, oferit de Uniunea Europeană, care vizează susținerea dezvoltării economice a țării.

Deputatul PAS, Radu Marian, a declarat că printre principalele direcții de finanțare se numără:

• Susținerea industriilor strategice, pentru a stimula producția locală și competitivitatea pe piața europeană;

• Subvenționarea dobânzilor și garantarea creditelor, pentru a facilita accesul antreprenorilor la resurse financiare;

• Investiții publice în drumuri și infrastructură, pentru modernizarea rețelelor de transport;

• Dezvoltarea capacităților de producere a energiei, pentru sporirea independenței energetice a țării.

„Urmează în cel mai scurt timp să aprobăm în Parlament o rectificare bugetară prin care să resetăm economia”, a precizat Radu Marian.

Tags: 19 miliarde de euroMoldovaparteaUEva beneficia
Categorii: EconomieȘtirile zilei