
Republica Moldova va participa la majorarea de capital al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Citește și: Stamate se retrage din fracțiunea PAS, nu și din Parlament
Comisia economie, buget și finanțe va propune Parlamentului examinarea unui proiect de lege care prevede acceptarea modificărilor la Acordul de constituire a BERD. Modificarea Acordului de constituire a BERD prevede majorarea capitalului autorizat al băncii, printr-un aport cumulativ al tuturor membrilor, în valoare totală de 4 miliarde de euro. Astfel, capitalul cu care va contribui țara noastră va fi de 4,03 milioane de euro. Banii vor fi oferiți în tranșe, până în 2029. În rezultat, Republica Moldova va beneficia, în continuare, de oportunități de investiții și de sprijin financiar.
La fel, printre modificările Acordului figurează extinderea treptată a operațiunilor BERD spre Africa subsahariană și Irak, precum și eliminarea limitării statutare a capitalului privind operațiunile curente ale băncii.
Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a fost fondată în 1990 și, în prezent, numără 75 de țări membre. Țara noastră a aderat la BERD în 1992. Până în prezent, banca a finanțat 179 de proiecte în Republica Moldova, care au o valoare cumulativă de 2,46 de miliarde de euro.
This post was last modified on 16/04/2025 11:46 11:46