X

Moldovence TRAFICATE în Grecia pentru bebeluși ‘de vânzare’

Moldovence TRAFICATE în Grecia pentru bebeluși ‘de vânzare’

Printre femeile traficate în Grecia, pentru a naște bebeluși „de vânzare”, se numără și moldovence.

Prețul pentru un copil varia între 70.000 și 120.000 de euro, iar clienți erau cupluri fără copii, familii formate din persoane de același sex, bărbați singur sau persoane care din diverse motive nu pot aplica la fertilizare în vitro, transmite Realitatea.md.

Citeşte şi: Centrele de cazare temporară pentru refugiații din Ucraina vor fi ÎNCHISE – Stiripesurse.md

Nouă persoane, între care și o româncă, au fost arestate în Creta, fiind învinuite că traficau femei pentru a le preleva ilegal ovule sau pentru a le folosi drept mame surogat. Pe lângă moldovence, victime mai sunt românce, ucrainence, albaneze, bulgare și georgiene.

Membrii grupării sunt acuzați pentru cel puțin zece infracțiuni, conform hotnews.ro. Este vorba despre constituirea și aderarea la un grup infracțional organizat, trafic de persoane, mediere pentru adopția ilegală a unui minor, încălcări ale legii privind punerea în aplicare a reproducerii asistate medical, infracțiuni împotriva familiei, înșelarea pacienților cu proceduri medicale false, fraudă, fals în acte publice, vătămare fizică și încălcarea legislației privind medicația.

Moldovence TRAFICATE în Grecia pentru bebeluși ‘de vânzare’

Gruparea era coordonată de un medic ginecolog cunoscut în Grecia. Una dintre clinicile locale ar fi funcționat drept paravan pentru activitatea ilegală. Printre cei anchetați sunt și două femei din Moldova, anunțate în căutare.

Victimele erau ținute în cel puțin 14 case, într-un mediu închis și controlat, unde rămâneau însărcinate și apoi, contra cost, nășteau bebelușii. Cei mai mulți clienți proveneau din Grecia, Italia, Turcia și din unele state balcanice.

Începând cu luna decembrie 2022, au fost înregistrate cel puțin 182 de cazuri de exploatare, însă se presupune că rețeaua activa din 2021.

Tags: bebelusiCretagrecia
Categorii: SocialȘtirile zilei