
Republica Moldova a obținut primele medalii la Campionatul European de lupte U-17, desfășurat în orașul Samokov, Bulgaria, după ce sportivii moldoveni au cucerit două medalii de bronz în competiția de lupte greco-romane, transmite Moldpres.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, prima medalie a fost obținută de luptătorul Vadim Țarelunga, la categoria de până la 51 de kilograme. Acesta l-a învins în finala mică pe polonezul Oliwier M. Bialasek, cu scorul de 6-1. Pe parcursul competiției, sportivul i-a mai învins pe ungurul Sandor Daniel Kurdi, scor 8-0, și pe grecul Georgios Chondronasios, scor 9-5.
Vadim Țarelunga este medaliat cu bronz și la Campionatul Mondial U-17 de anul trecut.
A doua medalie de bronz pentru Republica Moldova a fost câștigată de Vlad Duminică, la categoria de 60 de kilograme. În meciul pentru locul trei, acesta l-a învins categoric pe croatul David Koic, cu scorul de 10-1.
În drumul spre podium, Vlad Duminică a trecut de românul Alexandru Ilie-Lungu, scor 6-2, de cehul Simon Sebecek, scor 4-3, iar în recalificări l-a învins pe azerul Elmir Charkazov, cu 8-0.
Alți doi reprezentanți ai Republicii Moldova, Mihai Codimschi și Vladislav Vasilevschi, s-au clasat pe locul cinci la categoriile 45 kg și, respectiv, 92 kg, ratând la limită podiumul.
Campionatul European de Lupte U-17 din 2026 se desfășoară în Samokov, Bulgaria, în perioada 11-17 mai, reunind tineri luptători la stilurile greco-roman, liber și feminin.
This post was last modified on 14/05/2026 09:35 09:35