X

Moldovenii care lucrează în Letonia se vor bucura acasă de pensia oferită de acest stat

Moldovenii care lucrează în Letonia se vor bucura acasă de pensia oferită de acest stat

Diaspora moldovenească din Letonia va avea mai multe beneficii în domeniul securității sociale. Un proiect de lege pentru ratificarea acordului dintre Republica Moldova și Republica Letonia a fost aprobat în cadrul ședinței Executivului din 21 februarie.

Potrivit Proiectului, după intrarea în vigoare a acordului, persoanele asigurate vor avea posibilitatea să beneficieze de pensie indiferent de locul unde domiciliază, iar fiecare stat va aplica legislația națională în domeniu, pensia fiind transferată lunar beneficiarului pe teritoriul statului unde acesta domiciliază.

Citeşte şi: Americanii se pregătesc de o posibilă invazie rusă în Moldova – Stiripesurse.md

Republica Moldova a semnat acorduri internaționale în domeniul securității sociale bazate pe principii de proporționalitate cu 17 state: România, Portugalia, Bulgaria, Luxemburg, Austria, Estonia, Cehia, Polonia, Ungaria, Belgia, Lituania, Germania, Turcia, Republica Belarus, Republica Elenă, Republica Italiană și Regatul Spaniei. Acordul semnat cu Regatul Spaniei urmează să fie ratificat de către Parlamentul Spaniei.

Tags: Letoniapensie
Știrile zilei