
Lucrătorii ineficienți atât din mediul public, cât și cel privat ar putea fi concediați mai ușor. Autoritățile pregătesc măsuri legislative pentru a simplifica procedura de disponibilizare a angajaților neperformanți. Despre aceasta a anunțat Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale, la o ședință a Comisiei Naționale pentru Consultări și Negocieri Colective. Buzu a afirmat că, în prezent, legea este prea rigidă și că angajatorii nu pot elibera din funcție persoanele care nu își îndeplinesc atribuțiile corespunzător sau care abuzează de poziția pe care o dețin, scrie RadioMoldova.md.
Citește și: Mai mulți bărbați, prinși băuți la volan de către polițiști în ultimele 24 de ore
Autoritățile vor propune în curând îmbunătățiri legislative privind concedierea angajaților neperformanți. Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a subliniat că unii angajați ai Inspectoratului de Stat al Muncii nu și-au îndeplinit nici jumătate dintre obiectivele pe care le aveau în sarcina lor. În urma reorganizării, 26 de inspectori nu au fost reangajați din cauza ineficienței profesionale și a suspiciunilor legate de integritate. Dintre aceștia, 16 au contestat deciziile în instanță, iar 13 cazuri au primit deja hotărâri, unii fiind repuși în funcție.
Vicepreședintele Confederației Naționale a Sindicatelor din Republica Moldova, Sergiu Sainciuc, consideră că actuala procedură de concediere, reglementată de Codul Muncii, nu necesită ajustări. De exemplu, dacă o persoană nu și-a îndeplinit corespunzător sarcinile de muncă, această poate fi demisă cu respectarea prevederilor legale, motivând decizia de concediere:
This post was last modified on 22/02/2025 10:08 10:08