Moldovenilor li se refuză des intrarea în Estonia. Poliția Estoniei: ,,Vor doar înnoirea vizei ruse”

Moldovenilor li se refuză des intrarea în Estonia. Poliția Estoniei: ,,Vor doar înnoirea vizei ruse”

Zeci de cetățeni ai Moldovei sunt întorși în fiecare săptămână de autoritățile Estoniei îndărăt în Rusia la punctul de trecere a frontierei de la Narva, informează Europa Liberă.

Narva a intrat în atenția presei internaționale în toamnă, când migranți ilegali din Orientul Mijlociu și Africa au încercat să intre în țara din UE, după ce făcuseră același lucru în număr mai mare la frontiera Finlandei, încurajând Tallinnul să bănuiască o încercare de „război hibrid” din partea Rusiei.

Citește și Autorităţile încearcă să explice de ce întârzie crearea Curții Anticorupție

Marek Liiva, șeful punctului de trecere a frontierei Narva, a declarat însă într-un email căre Europa Liberă că moldovenii care nu sunt lăsați să intre în Estonia nu trebuie confundați cu migranții pe care Rusia îi lasă să încerce să intre în țări vecine, din UE.

„Motivul pentru care cetățenilor moldoveni li se refuză des intrarea în Estonia este că ei sunt oameni care lucrează în Rusia, iar ca să li se reînnoiască viza rusă trebuie să iasă din țară după un număr de zile”, ne-a explicat Liiva.

Moldovenilor li se refuză des intrarea în Estonia. Poliția Estoniei: ,,Vor doar înnoirea vizei ruse”

Pentru Estonia, nevoia de reînnoire a vizei ruse nu este un motiv valabil de intrare pe teritoriul ei, dar pentru ca rușii să reînoiască viza, respingerea la granița Estoniei este un argument la fel de bun ca ieșirea efectivă din Rusia – ne-a mai spus oficialul de la Narva.

Numărul celor cărora li se refuză intrarea în Estonia este constant, de multă vreme, iar numărul moldovenilor respinși la weekendul trecut (33, după agenția rusă Interfax) a fost chiar ceva mai scăzut decât de obicei, ne-a mai informat Marek Liiva.

Declarația oficialului din Estonia este în acord cu o avertizare mai veche a ambasadei Moldovei la Moscova din luna octombrie. Ea amintește moldovenilor că statele din UE (ca Estonia) au dreptul să refuze intrarea dacă documentele de călătorie nu sunt în regulă sau dacă solicitantul nu poate justifica scopul călătoriei.

Tags: Estoniafrontierainterzice
Externe