X

Molnupiravir a primit aprobarea de utilizare de urgenţă în China

Molnupiravir, antiviralul pentru tratarea COVID-19 produs de compania americană Merck & Co, a primit aprobarea de utilizare de urgenţă în China, în condiţiile în care ţara se confruntă cu un nou val de cazuri de coronavirus, informează DPA, potrivit agerpres.  

Administraţia Naţională pentru Produse Medicale din China (NMPA) a acordat aprobarea de urgenţă pentru acest medicament, cunoscut sub numele de marcă Lagevrio, în vederea tratării infecţiilor uşoare şi moderate la adulţii care prezintă un risc crescut de progresie spre o formă severă de COVID-19.

Citește și : Kievul se aşteaptă la întreruperi repetate de electricitate toată iarna

Aprobarea vine în urma unui acord încheiat în septembrie de Merck cu firma de stat chineză Sinopharm pentru a importa şi comercializa molnupiravir în China.

Molnupiravirul este al doilea tratament pentru Covid-19 din afara Chinei autorizat pentru utilizare în această ţară, după aprobarea medicamentului Paxlovid, produs de Pfizer Inc., la începutul anului 2022.

China se confruntă cu o explozie a infectărilor cu coronavirus după ce guvernul de la Beijing a pus capăt politicii sale stricte de “zero-COVID” la începutul lunii decembrie.

Citește și : Ce conţine planul de pace al lui Zelenski

Tags: ChinacoronavirusMerck & Co.MolnupiravirNMPASinopharm
Categorii: Știrile zilei