
Primul avion construit integral în Republica Moldova a fost lansat astăzi pe aerodromul de la Vadul lui Vodă. Aparatul de zbor are două locuri și a fost construit de piloții Sergiu Crețu și Oleg Burlacu. La evenimentul de lansare a avionului a fost prezentă și șefa statului, Maia Sandu, transmite MOLDPRES.
Aparatul de zbor Van’s RV-7A este primul avion de acrobație construit în Republica Moldova. Acesta este un avion de mici dimensiuni, cu două locuri. „Nu este doar un avion, ci simbolul unui vis transformat în realitate”, spun autorii proiectului, care afirmă că au muncit ani întregi pentru a aduce în Moldova pe harta aviației.
Șefa statului, Maia Sandu, a felicitat inventatorii avionului pentru curaj și munca depusă în calea spre visul lor.
Citește și: În perioada 15 – 21 august, au activat 1050 de carabinieri la menținerea și asigurarea ordinii publice
„Felicit creatorii acestui avion, pentru visul foarte ambițios, pentru curaj și pentru foarte multă muncă. Vrem să avem o țară dezvoltată, în care oamenii să trăiască bine, iar pentru asta trebuie să fim creativi, să inventăm cât mai mult în toate domeniile, pentru că doar prin inovații putem să fim competitivi și să obținem mai mult pentru munca noastră”, a afirmat Maia Sandu.
Aeronava are peste 600 de piese și zboară cu o viteză ce poate depăși 320 de kilometri pe oră.
This post was last modified on 23/08/2025 19:48 19:48