‘Momentul tranziţiei a venit. Suntem alături de voi’, spune Pompeo poporului venezuelean

Publicat:

“Momentul tranziţiei a venit”, a afirmat sâmbătă secretarul de stat american, Mike Pompeo, într-o înregistrare video adresată poporului venezuelan, relatează AFP, scrie Agerpres.

“Statele Unite stau cu fermitate alături de voi în căutarea libertăţii şi democraţiei”, a adăugat şeful diplomaţiei de la Washington în acest mesaj difuzat pe Twitter.


Citește și : Venezuela se pregătește de RĂZBOI: președintele Maduro cere armatei să fie ‘gata’ în caz de atac american

“Puteţi avea cele mai înalte exigenţe faţă de instituţiile voastre, armata şi liderii voştri şi să cereţi revenirea democraţiei”, a continuat el, încheind în spaniolă: “Estamos con ustedes” (Suntem alături de voi).

Opozantul Juan Guaido a lansat din nou un apel partizanilor săi să îndemne armate să îi întoarcă spatele preşedintelui Nicolas Maduro care, la rândul lui, le-a cerut trupelor sale să fie “pregătite” în eventualitatea unei acţiuni militare din partea Statelor Unite.

Mai devreme, şeful diplomaţiei americane a denunţat, într-un alt mesaj pe Twitter, represiunea “fără limită” a regimului venezuelean, referindu-se la intervenţia forţelor de securitate într-o biserică, şi a afirmat că susţine o “tranziţie paşnică” a puterii în favoarea lui Juan Guaido.

Citește și : Uniunea Europeană cere ‘detensionarea’ situaţiei dintre Fâşia Gaza și Israel

Administraţia Trump încearcă să-l îndepărteze de la putere pe Nicolas Maduro, care ar urma să fie înlocuit de preşedintele interimar Juan Guaido. Miercuri, secretarul de stat american, Mike Pompeo, a declarat că o “intervenţie militară este posibilă (în Venezuela – n.r.). Dacă este necesar, asta vor face SUA”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Melania Trump apără dreptul la avort în cartea sa de memorii

Melania Trump apără dreptul la avort în cartea sa de memorii Melania Trump apără cu fervoare dreptul la avort în viitoarea carte de memorii: „Am...

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat Unul dintre cei doi medici acuzaţi în ancheta privind moartea lui...

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.