Moody’s a modificat perspectiva asociată ratingului Hong Kong-ului pe fondul continuării protestelor

Publicat:

Agenţia de evaluare financiară Moody’s a revizuit luni, de la “stabilă” la “negativă”, perspectiva asociată ratingului suveran atribuit Hong Kong-ului, din cauza creşterii riscului “erodării solidităţii instituţiilor din Hong Kong” pe fondul continuării protestelor, transmite Reuters, scrie agerpres.

Zeci de mii de protestatari prodemocraţie au ieşit din nou în stradă duminică, la peste trei luni de la debutul mişcării de contestare din fosta colonie britanică.


Citește și : Prima reacţie oficială a Moscovei după atacul din Arabia Saudită

Decizia Moody’s vine după ce la începutul acestei luni o altă importantă agenţie de evaluare, Fitch Ratings, a coborât luni ratingul suveran pe termen lung atribuit Hong Kong-ului, de la “AA plus “la “AA”.

“Moody’s a subliniat deja că o retrogradare ar putea fi declanşată de o modificare a echilibrului actual între apropierea economică a Hong Kong-ului de China şi distanţa juridică şi de reglementare a acestei regiunii faţă de China. Decizia de modificare a perspectivei la negativă reflectă această îngrijorare crescută că modificarea are loc, în pofida recentelor decizii ale autorităţilor din Hong Kong de a răspunde la unele din solicitările protestatarilor”, a informat Moody’s într-un comunicat de presă.

Potrivit agenţiei de evaluare, cadrul instituţional care acordă Hong Kong-ului o autonomie politică şi economică mai mare, precum şi elementele intrinseci pe care se fundamentează creditul oraşului, sunt motivele pentru care Hong Kong-ul beneficiază de un rating mai mare decât cel atribuit Chinei.

Duminică, protestele care au început paşnic în Hong Kong au degenerat în violenţă. Protestele de la Hong Kong au degenerat în violenţe şi în alte weekenduri, când unii manifestanţi au devastat staţii de metrou şi au aruncat cu sticle incendiare pe străzi, poliţia răspunzând cu gaze lacrimogene, gloanţe de cauciuc şi tunuri cu apă.

Citește și : Un actor rus, condamnat la ani grei de temniţă, a fost trecut pe lista ‘deţinuţilor politici’

Cu cât acest blocaj se va prelungi, cu atât există riscul ca atractivitatea Hong Kong-ului de centrul economic şi financiar global să se diminueze, avertizează Moody’s. Diminuarea capacităţii guvernului de a implementa anumite politici “ar putea submina elementele cheie ale competitivităţii şi stabilităţii macroeconomice”, adaugă agenţia de evaluare.

Gary Ng, economist la Natixis în Hong Kong, este de părere că acţiunile agenţiilor de rating sunt un semnal de avertisment preliminar. “Nu cred că vor fi consecinţe agresive imediate pe piaţă. Impactul va fi unul pe termen mediu. Unele agenţii guvernamentale vor trebui să plătească mai mult pentru a se împrumuta dacă şi cea de a treia mare agenţie de rating (S&P) va retrograda Hong Kong-ul” a spus economistul.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Regele danez îşi declară dragostea pentru Groenlanda în timpul unei vacanţe alături de familia sa

Regele danez îşi declară dragostea pentru Groenlanda în timpul unei vacanţe alături de familia sa Regele Frederik al X-lea al Danemarcei a declarat că Groenlanda...

FOTO – David și Victoria Beckham au recreat scenele nunții de acum 25 de ani. Hainele violet le vin încă turnate

David și Victoria Beckham au recreat scenele nunții de acum 25 de ani. Hainele violet le vin încă turnate David și Victoria Beckham au purtat...

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani

Actorul american Mike Heslin a murit la vârsta de 30 de ani Actorul american Mike Heslin, care apare în serialul ”Special Ops: Lioness”, a murit...

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală

Semne că ne revenim!? Tânăra generație renunță la aplicațiile de întâlniri pentru a cunoaște oamenii în viața reală Specialiștii spun că generația Z renunță la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.