Moody’s adoptă o perspectivă “negativă” pentru ratingurile suverane mondiale în 2020

Publicat:

Agenţia de evaluare financiară Moody’s a coborât luni, de la “stabilă” la “negativă”, perspectiva asociată ratingurilor suverane mondiale în 2020, explicând că situaţia politică impredictibilă va frâna creşterea economică şi majorează riscurile de şocuri economice sau financiare, informează Reuters, potrivit agerpres.

Moody’s, care a retrogradat deja perspectiva de rating pentru ţări precum Marea Britanie, Africa de Sud, India, Mexic, Turcia şi Hong Kong, adaugă faptul că disputele comerciale, începând cu cele dintre SUA şi China, vor penaliza economiile deschise şi pe cele care exportă materii prime.


Citește și : Mii de polonezi au participat la Marşul Independenţei la Varşovia organizat de extrema dreapta

De asemenea, un climat general din ce în ce mai antagonist riscă să fragilizeze instituţiile naţionale şi internaţionale, ceea ce, împreună cu ritmul mai redus de creştere, riscă să majoreze probabilitatea unor crize şi reduce capacităţile de rezolvare a crizelor, adaugă Moody’s.

“Într-un mediu impredictibil, creşterea şi riscurile de creditare sunt orientate în jos. Există puţine semne pozitive iar riscurile să vedem mai multe puncte negative cresc. Politicile imprevizibile creează un mediu economic şi financiar impredictibil”, susţine Moody’s într-un raport care vizează cele 142 de state cărora le acordă ratinguri şi datoriile lor suverane în valoare de 63.200 miliarde dolari.

Deşi conflictul SUA-China rămâne principalul exemplu de tensiuni comerciale, tensiunile care afectează creşterea economică s-au înmulţit şi în Golful Persic, între Japonia şi Coreea de Sud, între India şi Pakistan, între SUA şi Uniunea Europeană sau între UE şi Marea Britanie, se arată în raportul Moody’s. Agenţia de evaluare avertizează că primul efect al acestor tensiuni, de exemplu impactul majorării tarifelor asupra volumului schimburilor comerciale, nu este întotdeauna unul sever dar efectul secundar asupra investiţiilor şi fluxurilor de capital este posibil să afecteze atât perspectivele pe termen scurt cât şi cele pe termen mediu în toate regiunile.

Citește și : Confruntări între forţele de ordine şi studenţi într-un campus universitar din centrul Atenei

În prezent, Moody’s se aşteaptă ca avansul economiei mondiale să se situeze în jurul a 2,6% anul viitor, la fel ca şi în acest an, după o creştere de 3% în 2018.

Moody’s atribuie un calificativ BBB-/A-3 aferent datoriei guvernamentale a României pe termen lung şi scurt în valută şi în monedă locală, perspectiva asociată fiind una stabilă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.