Morawiecki o critică pe Merkel pentru că a discutat cu Lukaşenko

Publicat:

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a criticat-o pe Angela Merkel, cancelarul la final de mandat al Germaniei, pentru că a discutat cu preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, în contextul crizei tot mai mari a migranţilor la graniţa Uniunii Europene, despre care multe voci spun că a fost orchestrată de Minsk, relatează DPA, potrivit agerpres

UE îl acuză pe Lukaşenko pentru valul de migranţi de la graniţele sale externe în ultimele săptămâni, Polonia şi Lituania fiind cele mai afectate ţări.


Citește și : Australia acuză China de acţiuni ALARMANTE în contrast cu retorica pacifistă

Lukaşenko a afirmat în mod repetat că nu va mai opri persoanele care traversează teritoriul Belarusului în încercarea de a ajunge în blocul comunitar, ca reacţie la sancţiunile UE împotriva regimului de la Minsk după alegerile prezidenţiale contestate din 2020.

Numeroase grupuri de migranţi s-au instalat de-a lungul graniţei dintre Polonia şi Belarus în ultimele luni, unii încercând să intre în ţară, ceea ce a determinat Varşovia să îşi consolideze securitatea la frontieră. Între timp, apar tot mai multe îngrijorări în legătură cu siguranţa migranţilor în contextul răcirii tot mai accentuate a vremii.

Merkel a discutat cu Lukaşenko de două ori, încercând să rezolve criza.

Într-un interviu pentru DPA, Morawiecki a spus că salută implicarea Uniunii Europene în încercarea de a găsi o soluţie diplomatică la criză, dar a criticat-o pe Angela Merkel.

“Când cancelarul Merkel l-a sunat pe Lukaşenko, a contribuit la legitimarea regimului acestuia, în contextul în care lupta pentru un Belarus liber este în desfăşurare de 15 luni”, a declarat el, făcând referire la discuţiile telefonice între liderii de la Berlin şi Minsk în încercarea de a rezolva criza.

“Lukaşenko a abuzat de asemenea de discuţia cu Angela Merkel. El a pretins că Merkel a fost de acord cu transportarea a 2.000 de migranţi printr-un coridor spre Germania şi alte ţări din UE. Nu este adevărat”, a spus Morawiecki.

Citește și : Soţii Biden au petrecut Ziua Recunoştinţei în casa unui prieten multimilionar

Merkel a fost criticată în Germania şi în alte ţări pentru cele două discuţii telefonice cu Lukaşenko. Totuşi, decizia sa a fost determinată de disperarea tot mai mare a mii de persoane de la graniţă, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, care a adăugat că discuţiile au avut loc în coordonare cu Comisia Europeană.

Lukaşenko a pretins de asemenea că Merkel a fost de acord să primească refugiaţi, o afirmaţie despre care Seibert a spus că este falsă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani

Consultări politice interministeriale între Republica Moldova și India, după 21 de ani Secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Sergiu Mihov, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.