Morţi şi răniţi după un atac taliban în nordul Afganistanului

Două persoane au murit şi alte opt au fost rănite în două explozii produse joi în apropierea unui spital militar din Mazar-e-Sharif, provincia Balkh din nordul Afganistanului, a transmis poliţia, potrivit dpa şi agerpres.

Un şofer de taxi a fost rănit uşor într-o primă explozie produsă în apropierea spitalului din Mazar-e-Sharif, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din provincie, Adel Shah Adel.

Citeşte şi: Trump şi masca anti-COVID-19. Preşedintele american continuă eschiva

Imediat după sosirea forţelor de securitate la faţa locului, o a doua bombă a explodat, rănind cinci poliţişti şi patru civili.

Un civil şi un poliţist au decedat ulterior la spital, a precizat Adel.

Într-un incident separat în provincia estică Nangarhar, doi membri ai forţelor de frontieră au fost ucişi şi nouă răniţi într-un atac al talibanilor în cursul nopţii, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernatorului.

Citeşte şi: Guvernatorul Băncii Naţionale a Ucrainei A DEMISIONAT

În ultimele săptămâni violenţele s-au intensificat în Afganistan, insurgenţii înmulţindu-şi atacurile asupra forţelor de ordine.

Comunitatea internaţională a cerut în mod repetat încetarea luptelor şi începerea de negocieri de pace intra-afgane, ca parte a acordului semnat în februarie între Statele Unite şi talibani.

Tags: Adel Shah AdelAfganistanMazar-e SharifNangarharprovincia Balkhspital militartalibani
Categorii: Știrile zilei