Moscova acuză Occidentul că încearcă să izoleze exclava baltică rusă Kaliningrad

Publicat:

Moscova acuză Occidentul că încearcă să izoleze exclava baltică rusă Kaliningrad

Occidentul încearcă să obstrucţioneze cât mai mult posibil comunicaţiile între Rusia şi Kaliningrad pentru a izola această exclavă rusă de la Marea Baltică, a acuzat vineri consilierul preşedintelui rus, Nikolai Patruşev, citat de agenția EFE, preluată de Agerpres.

„Pentru a izola această regiune, împiedicând fluxul de transport cu teritoriul Rusiei, ţările occidentale fac tranzitul pasagerilor şi al mărfurilor către Kaliningrad cât mai dificil posibil”, a declarat fostul secretar al Consiliului Securităţii Rusiei, considerat unul dintre cei mai radicali responsabili din anturajul preşedintelui Vladimir Putin.


Citește și: Aproape 46% dintre moldoveni vor modificarea Constituţiei pentru aderarea la UE (sondaj)

Patruşev a adăugat că transportul terestru – rutier şi feroviar – este în prezent restricţionat pentru aproximativ 80 % din produsele şi mărfurile necesare exclavei, situată între două ţări NATO, Polonia şi Lituania.

În aceste condiţii, a subliniat el, o mare parte din mărfurile care erau transportate până recent pe rute terestre sunt transportate acum pe mare.

„Lucrăm, de asemenea, la redirecţionarea transporturilor de motorină, ciment, pietriş şi alte mărfuri către flota de petroliere, vrachiere şi nave de mărfuri”, a spus el.

Patruşev a indicat că linia maritimă ce leagă porturile Baltiisk din Kaliningrad şi Ust-Luga din regiunea Leningrad constituie, în prezent,”singura arteră de transport ce permite tranzitul de mărfuri ocolind teritoriul ţărilor neprietenoase”.

Motiv pentru care autorităţile ruse au decis să construiască două feriboturi la şantierul Zvezda, cea mai mare companie de construcţii navale din Rusia, situată în oraşul Bolşoi Kamen, de cealaltă parte a golfului Vladivostok.

„Construcţia este programată să fie finalizată în 2028”, a spus el.

Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

Pentru a stimula transportul de mărfuri pe această rută, autorităţile ruse extind deja infrastructura feroviară legată de ambele porturi.

„O primă linie a terminalului maritim de pasageri şi marfă a fost dată în funcţiune la Pionerski (oraş-port din regiunea Kaliningrad). Această facilitate va deveni una dintre cele mai mari din nord-vestul Rusiei”, a declarat Patruşev, adăugând că noul terminal va putea prelua, anual, până la 225.000 de pasageri şi până la 80.000 de vagoane de marfă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Johnny Depp, boicotat de presa internaţională la Festivalul de la San Sebastian

Johnny Depp, boicotat de presa internaţională la Festivalul de la San Sebastian Prezentarea la Festivalul de la San Sebastian a filmului lui Johnny Depp „Modi,...

Turcia și-a anulat participarea la un exercițiu NATO din Grecia

Turcia și-a anulat participarea la un exercițiu NATO din Grecia Ankara a insistat să nu depună planuri de zbor pentru avioanele sale de luptă la...

Cultură România va dona Republicii Moldova 100.000 de cărți pentru biblioteci

Cultură România va dona Republicii Moldova 100.000 de cărți pentru biblioteci România va oferi Republicii Moldova o donație de 100.000 de volume de carte, a anunțat...

Văduva lui Steve Jobs, una dintre armele secrete ale Kamalei Harris

Văduva lui Steve Jobs, una dintre armele secrete ale Kamalei Harris Laurene Powell Jobs, văduva lui Steve Jobs, este una dintre armele secrete ale lui...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.