Moscova acuză statele occidentale că blochează negocierile de pace cu Ucraina

Publicat:

Moscova a acuzat naţiunile occidentale că blochează negocierile de pace cu Ucraina, prelungind astfel războiul, informează duminică dpa, potrivit agerpres.  

“Acum este momentul când ţările occidentale pariază totul pe continuarea războiului”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la televiziunea rusă.


Citește și : Lukaşenko amenință cu represalii militare împotriva oricui ar ataca Belarusul

Potrivit lui Peskov, sub conducerea SUA, Occidentul nu le permite ucrainenilor “să se gândească la pace, nici să vorbească sau să discute despre aceasta”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului s-a referit la afirmaţii ale unor politicieni occidentali care au spus că nu vor să facă presiuni asupra Ucrainei pentru negocieri.

Însă momentul pentru negocieri va veni, şi-a exprimat convingerea Peskov. Pentru pace, Ucraina trebuie să accepte cererile Rusiei, care includ recunoaşterea Peninsulei Crimeea de la Marea Neagră drept teritoriu rus şi cedarea regiunilor Doneţk şi Lugansk, a subliniat Peskov.

Negocierile de pace ruso-ucrainene sunt în prezent suspendate, situaţie confirmată de ambele părţi. După reuniunea de la Istanbul din 29 martie nu a mai avut loc nicio întâlnire faţă în faţă între cele două delegaţii. Discuţiile au continuat o perioadă online după acea dată, dar fără progrese. Rusia a acuzat Ucraina că a revenit asupra unor propuneri formulate la Istanbul şi presupune că aceste schimbări de poziţie sunt rezultatul unor influenţe ale Washingtonului asupra Kievului.

Citește și : Zelenski face apel la sprijin internaţional pentru a ajuta la reconstruirea Ucrainei după încheierea războiului

Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice

Rusia susține că a distrus două sisteme Patriot în Ucraina, după un atac cu rachete balistice Rachete balistice ruseşti Iskander au distrus două lansatoare pentru...

Câți ruși cred că un atac nuclear al Moscovei asupra Ucrainei este justificat

Câți ruși cred că un atac nuclear al Moscovei asupra Ucrainei este justificat Unul din trei ruși crede că un atac nuclear împotriva Ucrainei ar...

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră

Zelenski anunţă o nouă strategie pentru a diminua influenţa Rusiei în Marea Neagră Ucraina intenţionează să diminueze influenţa rusă în partea de vest a Mării...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.