Moscova acuză Ucraina că a lansat un atac eşuat cu drone asupra teritoriului rus în cursul nopţii

Publicat:

Ministerul rus al Apărării a acuzat Ucraina că a lansat un atac cu drone asupra unor ţinte ale infrastructurii civile din două regiuni din sudul Rusiei, precizând însă că acesta a eşuat, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Ucraina nu a comentat până acum acuzaţiile Moscovei.


“În cursul nopţii, autorităţile de la Kiev au încercat să folosească vehicule aeriene fără echipaj uman pentru ataca facilităţile de infrastructură civilă din regiunile Krasnodar şi Adîghea”, a anunţat ministerul într-un comunicat.,

Citește și : Peskov vorbeşte despre o nouă candidatură a lui Putin

Moscova a precizat că sistemele de apărare antidronă au respins atacurile, ceea ce a făcut ca dronele să devieze de la curs, neproducând niciun fel de pagube.

“Ambele drone au pierdut controlul şi au deviat de la cursurile lor de zbor. Una a căzut pe câmp, cealaltă, deviind de la traiectorie, nu a lovit ţinta intenţionată”, a menţionat sursa citată.

Agenţiile ruse de ştiri de stat au anunţat anterior un incendiu la un depozit de petrol în regiunea Krasnodar, la circa 240 km sud-est de peninsula Crimeea, după ce o dronă a fost depistată în zonă.

Citește și : Rusia nu va relua discuţiile nucleare START până când Washingtonul nu va asculta Moscova

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski îşi va prezenta ‘planul de victorie’ la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie

Zelenski îşi va prezenta 'planul de victorie' la reuniunea de la Ramstein, pe 12 octombrie Ucraina îşi va prezenta "planul de victorie" la o reuniune...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină – capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse

Şeful securităţii de la centrala nucleară Zaporojie, ucis într-un atentat cu maşină - capcană. El era considerat colaborator al forţelor ruse Explozia unei maşini în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.