Moscova ameninţă să atace centre de comandament din Kiev

Publicat:

Armata rusă a ameninţat miercuri că va lovi centre de comandă din capitala ucraineană Kiev, pe care Moscova a renunţat să o asedieze, acuzând Ucraina de atacuri şi sabotaje pe teritoriul Rusiei, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Vedem încercări de sabotaj şi atacuri ale forţelor ucrainene asupra unor ţinte de pe teritoriul Federaţiei Ruse”, a declarat Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al ministerului rus al apărării.


Citeşte şi: LOCKDOWN-ul de la Shanghai alimentează anxietatea lanțurilor globale de aprovizionare – Black News

“Dacă astfel de evenimente vor continua, armata rusă va lovi centre decizionale, inclusiv la Kiev, ceea ce armata rusă s-a abţinut să facă până acum”, a continuat el.

Forţele ruse s-au retras din regiunea Kiev la sfârşitul lunii martie. Timp de o lună au încercat, fără succes, să încercuiască capitala.

Armata rusă este dotată cu rachete hipersonice, despre care se presupune că sunt imposibil de distrus în zbor din cauza vitezei, iar Moscova spune că le-a folosit deja în Ucraina.

Purtătorul de cuvânt al ministerului rus al apărării a mai anunţat miercuri că zona portului comercial Mariupol, un oraş strategic din sud-estul Ucrainei, a fost cucerită complet.

Citeşte şi: Principalele instituţii evreieşti din Franţa cheamă la ‘un vot masiv’ pentru Macron – Black News

Luni, liderul separatiştilor pro-ruşi din Doneţk, care luptă alături de armata rusă la Mariupol, a făcut acelaşi anunţ.

“Rămăşiţele unităţilor ucrainene şi ale naziştilor (batalionului Azov) prezenţi în oraş sunt blocate şi lipsite de posibilitatea de a ieşi din încercuire” a declarat miercuri Igor Konaşenkov. El a mai susţinut că Moscova a distrus 36 de ţinte militare ucrainene în atacurile din ultimele 24 de ore.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Trei morţi, între care un copil, în urma unei lovituri ruseşti în oraşul ucrainean Mikolaiv

Trei morţi, între care un copil, în urma unei lovituri ruseşti în oraşul ucrainean Mikolaiv Cel puţin trei persoane, între care un copil, au fost...

Rusia revendică cucerirea satului Iurivka, în estul Ucrainei, într-un asalt vizând localitatea Niu Iork

Rusia revendică cucerirea satului Iurivka, în estul Ucrainei, într-un asalt vizând localitatea Niu Iork Rusia revendică vineri cucerirea unui nou sat, Iurivka, în estul Ucrainei,...

Zelenski, interviu despre când pleacă din funcția de președinte

Zelenski, interviu despre când pleacă din funcția de președinte Președintele ucrainean Vladimir Zelenski, într-un interviu pentru BBC publicat pe 19 iulie, a răspuns la întrebarea...

Șeful NATO: Europa trebuie să se pregătească pentru 10 ani de război în Ucraina

Șeful NATO: Europa trebuie să se pregătească pentru 10 ani de război în Ucraina Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat că aliații NATO...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.