X

Moscova califică drept ‘dezinformări clasice’ informaţiile despre ‘sute de ruşi’ ucişi în Siria

Autorităţile ruse au calificat drept o ‘dezinformare clasică’ informaţiile apărute în presă despre ‘sute de ruşi’ ucişi în urma luptelor din Siria, a declarat miercuri pentru agenţia de presă RIA Novosti o sursă din cadrul Ministerului de Externe rus, informează Reuters, potrivit agerpres.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, nu exclude să existe şi cetăţeni ruşi în Siria, dar a specificat că aceştia nu au nicio legătură cu forţele armatei ruse care acţionează în Siria.

Citeşte şi: Donald Trump SCHIMBĂ ambasadorii SUA din Polonia şi Ungaria

Mercenari ruşi, trimişi prin firme specializate, care luptă alături de forţele pro-regim în Siria, ar fi suferit pierderi grele după ce coaliţia internaţională condusă de SUA a efectuat atacuri aeriene asupra unor forţe loiale regimului sirian la 7 februarie, ‘în legitimă apărare’, în provincia Deir al-Zor în Siria.

Loviturile au fost lansate după ce forţele proguvernamentale siriene “au declanşat un atac neprovocat” asupra unuia dintre cartierele generale ale Forţelor Democratice Siriene (FDS, sprijinite de Washington), se arată într-un comunicat, citat de AFP.

Imediat după raid, agenţiile internaţionale de presă au relatat despre 100 de membri ucişi ai forţelor pro-regim. Marţi, unele media au relatat despre 200 de mercenari ruşi ucişi în bombardamentele respective, conform portalului newsru.com.

Ziarul rusesc Kommersant scrie în ediţia sa de miercuri că mercenari ruşi au fost bombardaţi de forţele coaliţiei internaţionale în timp ce încercau să preia controlul asupra unei rafinării de petrol. Potrivit ziarului menţionat, care citează o sursă militară anonimă, comandamentul rusesc din Siria nu dăduse aprobare pentru această operaţiune şi a considerat-o drept o ‘iniţiativă periculoasă’.

Citeşte şi: Vicele american crede că ‘Iisus îi transmite ce să spună’

Conform interlocutorului Kommersant, operaţiunea s-a desfăşurat la iniţiativa ‘unor importanţi oameni de afaceri din zonă care îl sprijină în acest moment pe preşedintele Bashar al-Assad’. Detaşamentul detaşat în Siria al companiei militare private ruseşti “Wagner” numără aproximativ 600 de persoane, dintre care majoritatea sunt vorbitori de limbă rusă.

Sursa Kommersant estimează pierderile în rândul mercenarilor ruşi la 11 persoane. Ministerul Apărării rus, conform ziarului, nu a spus nimic despre posibili ruşi ucişi în bombardamentele respective, întrucât aceştia sunt voluntari, menţionând prin urmare doar victimele în rândul forţelor siriene.

Diverse surse informează că ar exista între zeci şi sute de mercenari ruşi decedaţi în urma raidurilor aeriene ale coaliţiei, dar rude şi apropiaţi au confirmat doar moartea a patru voluntari ruşi. Oficial, nici Ministerul Apărării, nici Ministerul de Externe al Rusiei nu au raportat pierderi în rândul forţelor ruse, conform portalului independent Meduza.

Citeşte şi: Ruşii spun că nu ştiu nimic despre mercenarii morţi în Siria

Tags: Dmitri PeskovForţele Democratice Siriene (FDS)mercenarimoscovarusiasiria
Categorii: Știrile zilei