X

Moscova critică modul în care Assange a fost arestat la Londra

Rusia critică dur modul în care poliţia londoneză l-a arestat pe fondatorul WikiLeaks Julian Assange într-o ambasadă străină în care a primit azil în 2012 şi în care a rămas ascuns de atunci, relatează The Associated Press, potrivit news.ro.

Modul în care Assange a fost tratat ”lasă deplin impresia unui dispreţ deschis şi grosolan faţă de demnitatea umană a celui arestat”, a apreciat joi o purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Citește și : La est de Londra, susţinătorii Brexitului îşi exprimă frustrarea şi exasperarea faţă de o nouă amânare

Moscova speră că ”toate drepturile lui Julian Assange vor fi respectate”, a adăugat ea.

Preşedintele ecuadorian Lenin Moreno a declarat că Guvernul său i-a retras statutul de azilant lui Assange, la aproape şapte ani după ce acesta s-a refugiat în Ambasada Ecuadorului la Londra, din cauza unor ”încălcări repetate ale unor convenţii internaţionale şi unor protocoale ale vieţii de zi cu zi”.

Tags: Julian AssangeLenin MorenolondraMaria ZaharovarusiaWikiLeaks
Categorii: Diaspora