Moscova denunţă declaraţia unilaterală a SUA privind reintroducerea sancţiunilor ONU împotriva Iranului

Publicat:

Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse a denunţat duminică declaraţia unilaterală a SUA conform căreia sancţiunile ONU sunt din nou în vigoare, subliniind că afirmaţiile Washingtonului nu au o bază legală, informează AFP, potrivit agerpres.

“Iniţiativele şi acţiunile ilegitime ale SUA nu pot prin definiţie să aibă consecinţe internaţionale legale pentru alte ţări”, a anunţat ministerul rus într-un comunicat.


Citește și : Preşedintele Columbiei lansează un apel la acţiune contra lui Maduro pentru ‘crimele sale împotriva umanităţii’

Rusia, aliat-cheie al Iranului, a acuzat Washingtonul că se pretează la o “performanţă teatrală” şi a subliniat că declaraţiile americane “nu corespund realităţii”.

Ea a acuzat SUA că “încearcă să forţeze toată lumea să poarte ochelari de realitate virtuală” şi să accepte viziunile drept fapte reale. Atitudinea Washingtonului “a dat o puternică lovitură autorităţii Consiliului de Securitate al ONU” şi a arătat deschis “dispreţ pentru deciziile acestuia şi pentru legislaţia internaţională în ansamblul ei. Este inacceptabil, şi nu doar pentru noi, ci şi pentru alţi membri ai Consiliului de Securitate”, a afirmat ministerul rus.

Rusia a declarat că “susţine deplin” poziţia majorităţii din Consiliul de Securitate, potrivit căreia iniţiativele Washingtonului sunt “nule” din punct de vedere legal.

Ea a adăugat că eforturile pentru punerea în aplicare a acordului din 2015 asupra programului nuclear iranian vor fi continuate.

Citește și : Circa 9000 de migranţi din insula Lesbos s-au mutat într-o tabără de corturi

Statele Unite au proclamat unilateral în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică că sancţiunile Naţiunilor Unite contra Iranului sunt din nou în vigoare şi au promis să îi pedepsească pe cei care le încalcă, într-un gest care riscă să mărească izolarea lor, dar şi tensiunile internaţionale.

Potrivit secretarului de stat american Mike Pompeo, măsurile punitive au intrat “din nou în vigoare” sâmbătă, la orele 20.00 (duminică, 00.00 GMT).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.