Moscova va expulza un diplomat român

Publicat:

 

Rusia va expulza un diplomat român, în cadrul seriei de represalii decise de Moscova împotriva statelor care la rândul lor au expulzat diplomaţi ruşi pentru a fi solidare cu Marea Britanie în urma otrăvirii unui fost agent rus şi a fiicei sale în această ţară, informează vineri Sputniknews, potrivit agerpres.


Conform aceleiaşi surse, vor fi expulzaţi de asemenea trei diplomaţi din Republica Moldova.

Citește și : Moscova acordă 30 de zile Londrei să-şi reducă personalul diplomatic aflat în Rusia

Vineri au fost convocaţi la MAE rus ambasadori sau reprezentanţi diplomaţi din 23 de ţări, pentru a li se înmâna câte o notă de protest şi a fi înştiinţaţi asupra măsurilor de represalii. Diplomaţi ai acestor state, dintre care 16 membre ale Uniunii Europene, vor fi expulzaţi din Rusia, după ce ele au expulzat diplomaţi ruşi într-un gest de solidaritate cu Marea Britanie în legătură cu otrăvirea fostului agent rus Serghei Skripal şi a fiicei sale, Iulia, la Salisbury (în sud-vestul Angliei).

‘Nu Rusia a angajat acest război diplomatic (…), nu Rusia este cea care a iniţiat un schimb de sancţiuni sau un schimb de expulzări de diplomaţi’, a motivat în faţa presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Moscova a cerut deocamdată expulzarea a 13 diplomaţi ucraineni, patru diplomaţi germani, patru diplomaţi polonezi, trei diplomaţi moldoveni, trei diplomaţi cehi, trei diplomaţi lituanieni, doi spanioli, doi diplomaţi italieni, doi diplomaţi olandezi, doi danezi şi câte un diplomat finlandez, suedez, leton, norvegian, croat, irlandez, român, precum şi un ataşat militar eston.

MAE rus a anunţat de asemenea că încă evaluează măsurile împotriva Belgiei, Ungariei, Muntenegrului şi Georgiei, întrucât acestea s-au raliat în ultima clipă represaliilor împotriva Rusiei. Georgia fusese iniţial menţionată de presă printre ţările cu diplomaţi expulzaţi.

Cât despre Marea Britanie, care a declarat persona non-grata 23 de diplomaţi ruşi, MAE de la Moscova a anunţat că aceasta trebuie să-şi reducă într-un termen de 30 de zile numărul de reprezentanţi ai Ambasadei şi consulatelor sale în Rusia până la nivelul la care se ridică numărul de membri ai personalului diplomatic rus din Marea Britanie, după ce 23 de diplomaţi britanici au fost deja declaraţi persona non-grata în Rusia.

SUA au expulzat la rândul lor 60 de diplomaţi ruşi şi au dispus închiderea consulatului Rusiei de la Seattle, măsură căreia Rusia i-a răspuns joi prin expulzarea unui număr similar de diplomaţi americani şi închiderea consulatului american la Sankt Petersburg.

Citește și : Grecia cere Turciei să ‘clarifice imediat motivele’ detenţiei celor doi soldați greci reţinuţi

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești

Peste 10,7 milioane de decalitri de vinuri, exportate anul trecut! Cine este principalul cumpărător de licori moldovenești În anul 2023, Moldova a exportat în total...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.