Moscova ÎNCHIDE centrele de mobilizare militară

Publicat:

Centrele de mobilizare militară din capitala Rusiei, deschise de aproape o lună, vor fi închise începând de luni, a anunţat primarul Serghei Sobianin, care a apreciat că Moscova şi-a îndeplinit cota de recruţi pentru a fi trimişi să lupte în Ucraina, relatează France Presse, potrivit agerpres.

‘Centrele de încorporare pentru persoanele mobilizate se închid la 17 octombrie 2022, la ora locală 14:00 (11:00 GMT)’, a indicat Sobianin într-un comunicat, fără să precizeze numărul moscoviţilor mobilizaţi în decurs de aproape o lună.


Citeşte şi: Greva CONTINUĂ la TotalEnergies (VIDEO)! Guvernul francez cere greviştilor ‘să nu blocheze ţara’ – Black News

‘Obiectivele mobilizării parţiale, stabilite în baza decretului prezidenţial şi misiunii Ministerului Apărării, au fost pe deplin îndeplinite’, ceea ce permite încheierea procesului de înrolare la Moscova.

‘Sperăm şi ne rugăm să vă întoarceţi vii şi nevătămaţi’, a adăugat Sobianin.

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat vineri că nu prevede un nou val de mobilizare a ruşilor în armată, recunoscând că actuala mobilizare înregistrează rateuri de aproape o lună.

Potrivit lui, 222.000 de bărbaţi din cei 300.000 de prevăzuţi iniţial au fost recrutaţi, dintre care 16.000 se află deja în ‘unităţi implicate în luptă’.

Liderul rus afirmase într-o conferinţă de presă că se aşteaptă ca mobilizarea să se finalizeze ‘în aproximativ două săptămâni’, în timp ce anunţul său din 21 septembrie a suscitat puternice îngrijorări şi exodul a zeci de mii ruşi din ţară pentru a evita înrolarea.

Manifestaţii ale opoziţiei împotriva mobilizării parţiale au avut loc în unele regiuni defavorizate în primele zile ale mobilizării.

Citeşte şi: Macron îndeamnă Berlinul la ‘solidaritate’ europeană – Black News

Numeroase cazuri de mobilizare din eroare a unor bărbaţi incapabili să lupte – studenţi, persoane mai în vârstă sau bolnave – au fost semnalate pe reţelele de socializare.

Kremlinul a condamnat în repetate rânduri aceste ‘erori’, promiţând să le corecteze.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Melania Trump apără dreptul la avort în cartea sa de memorii

Melania Trump apără dreptul la avort în cartea sa de memorii Melania Trump apără cu fervoare dreptul la avort în viitoarea carte de memorii: „Am...

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat

Unul dintre cei doi medici acuzaţi de moartea lui Matthew Perry a pledat vinovat Unul dintre cei doi medici acuzaţi în ancheta privind moartea lui...

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; a fost detectată gripă aviară

Zeci de tigri şi lei în captivitate au murit în Vietnam; animalele erau pozitive la gripă aviară Zeci de tigri şi lei în captivitate au...

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.