X

Moscova, indignată de afirmaţiile Papei cu privire la rolul minorităţilor din Rusia în războiul din Ucraina

Rusia şi-a exprimat “indignarea” după declaraţiile Papei Francisc cu privire la presupusul rol al minorităţilor din Federaţia Rusă în conflictul din Ucraina, informează marţi AFP, care citează agenţii de presă ruse, potrivit agerpres

Papa Francisc a afirmat într-un interviu publicat luni că unii dintre combatanţii “cei mai cruzi” din ofensiva rusă în Ucraina “nu sunt de tradiţie rusă”, ci aparţin unor minorităţi, precum “cecenii, buriaţii”, referindu-se la popoarele autohtone din aceste regiuni ruse.

Citește și:  Biden cere Congresului să BLOCHEZE o grevă majoră în transportul feroviar

Reacţia rusă nu s-a lăsat mult aşteptată, Moscova depunând marţi o plângere oficială la Vatican, potrivit agenţiei de presă RIA Novosti.

“Mi-am exprimat indignarea după aceste insinuări şi am subliniat că nimic nu poate zdruncina coeziunea şi unitatea poporului multinaţional rus”, a declarat pentru această agenţie de presă ambasadorul rus pe lângă Sfântul Scaun, Aleksandr Avdeev.

Rusia a fost acuzată în septembrie că mobilizează în mod disproporţionat bărbaţi ce aparţin unor minorităţi etnice din Siberia şi din Caucaz pentru a-şi sprijini ofensiva în Ucraina, după ce Kremlinul a anunţat o mobilizare parţială care a vizat circa 300.000 de rezervişti.

Potrivit criticilor Kremlinului, minorităţile concentrate în regiunile sărace şi îndepărtate au înregistrat de asemenea mai mulţi soldaţi ucişi pe frontul din Ucraina, în comparaţie cu etnicii ruşi.

Însă, aceste minorităţi au fost de asemenea acuzate că au jucat un rol în atrocităţile atribuite de Kiev forţelor ruse, precum masacrul de la Bucea.

Purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, a criticat vehement luni, pe Telegram, afirmaţiile Papei, declarând: “Aceasta nici măcar nu este rusofobie, e perversiune”.

Citește și: Japonia vizează un buget al apărării la 2% din PIB până în 2027

ONG-ul Free Buryatia Foundation (Buriatia liberă), cu sediul în SUA şi care acordă asistenţă juridică soldaţilor ruşi care nu doresc să ia parte la ofensiva din Ucraina, a criticat de asemenea afirmaţiile Papei Francisc.

“Stereotipurile rămân stereotipuri, puţin contează cine le reproduce: militanţi, politicieni sau lideri spirituali. Iar remarcile Papei cu privire la buriaţi şi ceceni sunt nu doar stereotipuri rasiste, ci şi minciuni”, a denunţat organizaţia, într-un comunicat postat pe reţelele sociale.

Tags: Aleksandr Avdeevmoscovarusiaucrainavatican
Categorii: Diaspora