Moscova nu vede semne pentru o destrămare a Uniunii Europene în viitorul apropiat (ambasador rus)

Publicat:

Rusia nu vede semne pentru o destrămare a Uniunii Europene (UE) în viitorul apropiat, dar nici nu consideră blocul paneuropean “o biserică strălucitoare”, a declarat reprezentantul permanent al Federaţiei Ruse la UE, Vladimir Cijov, la sesiunea clubului de discuţii Valdai “Europa Nouă: la ce să se aştepte Rusia?”, care are loc în marja Forumului Economic Internaţional de la Sankt Petersburg, informează TASS., potrivit agerpres.

“Ce rol i se pregăteşte în această lume în schimbare Europei şi UE? Sunt convins că cei care îi prezic Uniunii Europene o destrămare grabnică subapreciază rezistenţa acesteia. Însă, se înşeală şi cei care văd UE ca pe o biserică strălucitoare pe vârf de munte, unde visează chipurile să ajungă toate statele europene şi nu ar avea nimic împotrivă să o facă nici locuitorii altor părţi ale lumii”, a spus Cijov.


Citește și : Tensiunile SUA-Iran nu afectează activitatea misiunii NATO în Irak, susţine şeful misiunii

Potrivit ambasadorului rus, UE nu poate pretinde la o dominaţie globală în economie şi la generarea celor mai bune standarde democratice din lume. “Pe ordinea de zi a UE se află menţinerea poziţiilor (ei) în lumea multipolară astăzi şi mâine. Şanse (pentru aceasta) există, însă ele pot fi realizate doar pe calea cooperării cu celelalte puncte de sprijin din civilizaţia noastră comună eurasiatică, dintre care unul cheie este Rusia”, a atenţionat Cijov.

Forumul Economic Internaţional de la Sankt-Petersburg se desfăşoară între 6 şi 8 iunie.În marja forumului au fost programate să aibă loc mai multe acţiuni, printre care sesiunea clubului Valdai şi întâlnirea preşedintelui rus Vladimir Putin cu directori ai agenţiilor de presă străine.

Citește și : Naufragiu la Budapesta: Căpitanul navei de croazieră mai avea la activ un accident (procuratura)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România

Tehnologiile moderne în crearea monedelor comemorative, discutate la Monetăria Statului din România Procesele tehnice și tehnologiile moderne utilizate în crearea monedelor comemorative au fost discutate...

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa

A cucerit Everestul de 10 ori, dar a scăpat greu de o căsnicie abuzivă cu un român: Povestea uluitoare a alpinistei Lhakpa Sherpa Lhakpa Sherpa...

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.