Moscova relaxează treptat restricţiile

Publicat:

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunţat vineri o nouă relaxare a restricţiilor împotriva COVID-19 în capitala rusă, care prevede ieşirea din izolarea obligatorie a persoanelor de peste 65 de ani şi a celor cu boli cronice, relatează AFP şi RBC, potrivit agerpres.  

“Situaţia legată de pandemie se îmbunătăţeşte treptat”, a anunţat Sobianin într-o postare pe blog intitulată “Un nou pas spre o viaţă normală”. El a explicat că numărul de cazuri de COVID-19 detectat zilnic s-a redus de cinci ori comparativ cu nivelurile de vârf de la sfârşitul anului trecut, iar numărul spitalizărilor, de două-trei ori.


Citește și : Praga şi Ministerul Muncii din Cehia au fost atacate cibernetic

Principala măsură anunţată este încheierea izolării obligatorii pentru persoanele de peste 65 de ani şi pentru cele cu boli cronice.

Deşi obligatorie, această măsură nu a fost întru totul respectată, dar “cardurile sociale” care permitea acestei categorii de persoane din Moscova să călătorească gratuit cu mijloacele de transport public au fost blocate de la începutul pandemiei, în aprilie anul trecut.

Carantina pentru această categorie de persoane este doar recomandată de acum, dar “dacă într-adevăr trebuie să mergeţi undeva, atunci ar trebui să fie în primul rând la un punct de vaccinare”, a scris Sobianin pe blogul său.

Moscova a relaxat deja numeroase restricţii la sfârşitul lunii ianuarie, autorizând mai întâi redeschiderea colegiilor, muzeelor sau bibliotecilor şi creşterea numărului de spectatori în sălile de teatru şi cinema, iar apoi a autorizat redeschiderea barurilor şi a restaurantelor după ora 23:00.

Citește și : Ţara ‘ARDE’ şi regina ADOPTĂ doi câini de rasă: ‘Ei NU FUG în America să dea interviuri!’

În pofida celui de-al doilea val de coronavirus care a afectat puternic Rusia din toamna anului trecut, autorităţile ruse nu au instituit totuşi o carantină totală, pentru a proteja economia şi aşa slăbită.

Kremlinul mizează pe campania de vaccinare în desfăşurare pentru a învinge epidemia. Autorităţile nu fac un bilanţ zilnic cu persoanele vaccinate, dar preşedintele rus Vladimir Putin a asigurat joi că peste două milioane de ruşi au primit deja cele două doze recomandate de vaccin.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.