Moscova respinge apelul SUA de distrugere a armelor chimice, argumentând că au fost deja neutralizate

Publicat:

Administraţia Vladimir Putin a respins, joi, apelul Statelor Unite de distrugere a arsenalului chimic, argumentând că au fost deja neutralizate în conformitate cu prevederile Convenţiei Armelor Chimice, potrivit mediafax.

Departamentul de Stat american a cerut marţi Moscovei “să respecte obligaţiile asumate în cadrul Convenţiei Armelor Chimice, să declare şi să distrugă programul de arme chimice, sub monitorizare internaţională”.


Citește și : Suedia recomandă vaccinul AstraZeneca şi pentru oamenii în vârstă

Administraţia Joseph Biden a anunţat sancţiuni împotriva a şapte oficiali ruşi şi asupra a 14 entităţi din industria chimică şi biologică. Printre oficialii sancţionaţi de SUA se numără Aleksandr Bortnikov, directorul Serviciului Federal de Securitate (FSB). Rusia este acuzată de comiterea atacului neurotoxic care l-a vizat în august 2020 pe disidentul Aleksei Navalnîi.

Preşedinţia Rusiei a respins imediat apelul Washingtonului. “Declaraţiile de acest fel sunt lipsite de logică şi de fundament, nu sunt altceva decât o tentativă fără succes de camuflare a politicii de izolare şi mai mult a Rusiei. Rusia a anunţat în urmă cu mulţi ani în mod verificabil distrugerea tuturor armelor chimice de pe teritoriul său. Rusia nu are arme chimice”, a declarat, conform agenţiei Reuters, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, cerând Statelor Unite să îşi respecte propriile obligaţii în cadrul Convenţiei Armelor Chimice.

Citește și : UE ar trebui să-şi vaccineze toţi cetăţenii până la sfârşitul verii

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

BANI.MD: România devine butelia de metan a R.Moldova

BANI.MD: România devine butelia de metan a R.Moldova Energocom anunță că urmează să creeze și să mențină stocurile de gaz pentru situații excepționale. Este vorba...

Omul lui Putin la București, convocat de urgență la MAE român

Omul lui Putin la București, convocat de urgență la MAE român Însărcinatul cu afaceri a.i. al Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat la...

Parlamentul a votat: Accesul la conținutul online cu caracter infracțional va fi blocat de poliție și serviciul de informații

Parlamentul a votat: Accesul la conținutul online cu caracter infracțional va fi blocat de poliție și serviciul de informații Accesul la conținutul web cu caracter...

Șeful ONU solicită măsuri împotriva căldurii extreme, după cea mai fierbinte zi înregistrată vreodată

Șeful ONU solicită măsuri împotriva căldurii extreme, după cea mai fierbinte zi înregistrată vreodată Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut ţărilor să abordeze...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.